Jurnalul.ro Ştiri Locale Iaşi: Deţinut găsit mort în celulă

Iaşi: Deţinut găsit mort în celulă

Un deţinut din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi a murit în celula în care era încarcerat, din cauze necunoscute deocamdată, a informat luni Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi. 

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, se afla de un an în custodia penintenciarului după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 25 ani de închisoare pentru omor calificat, clasificat în regim de maximă siguranţă. 

"Colegul de cameră a simţit că deţinutul nu mai respiră corect şi a anunţat gardianul şi echipa medicală. Totodată, s-a sunat la serviciul 112. Echipajul SMURD sosit la sediul unităţii a continuat manevrele de resuscitare iniţiate de către asistentul medical din cadrul penitenciarului, însă fără rezultat, diagnosticul prezumtiv al decesului fiind de stop cardio-respirator, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească cu exactitate cauzele decesului", a declarat Gabriela Topoliceanu. 

Potrivit sursei citate, după declararea decesului, conducerea penitenciarului a luat măsurile legale care se impun în aceste situaţii, fiind informată familia persoanei decedate, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Serviciul de Medicină Legală, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri