ÎCCJ a anunțat că a fost realizată o expertiză care prezintă efectele legii pensiilor magistraților promovate de Guvern, expertiză ce va fi depusă la Curtea Constituțională pentru a susține argumentele deja prezentate împotriva legii.
„Rezultatele expertizei sunt clare și fără echivoc: aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu. Toate calculele arată, pe toate ipotezele, așa cum vom prezenta, că pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate”, notează comunicatul de presă.
Pensia de serviciu ar fi mai mică cu 36% pentru magistrații de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea, cu 35% pentru cei de la tribunale, cu 33% pentru magistrații de la curțile de apel și cu 51% în cazul judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit expertizei.
„Situația de mai sus se raportează la un magistrat care accede în profesie ulterior intrării în vigoare a legii, cu un parcurs profesional de 42 de ani, corespunzător tuturor gradelor de jurisdicție și cu venituri raportate la nivelul celor aflate în plată”, mai transmite instanța supremă.
„Nu mai este o reformă a pensiilor speciale, ci o confiscare a drepturilor magistraților, situație fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene”, a mai notat instituția despre reforma pensiilor de serviciu.
„Înalta Curte demonstrează că legea contestată anulează pensia de serviciu, garanție constituțională a independenței justiției; nesocotește drepturile magistraților obținute din plățile făcute în sistemul public de pensii și contravine jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene pentru Drepturile Omului, precum și recomandărilor Uniunii Europene privind statul de drept”, concluzionează ÎCCJ.
(sursa: Mediafax)