După ce în cadrul vizitei la Chișinău, ex-președintele României Traian Băsescu a zis că președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, ar fi bine să-i „asculte sfaturile”, acesta din urmă i-a răspuns că nu are „nevoie de sfaturile dânsului”.
„Probabil din acest motiv m-a sunat aseară Traian Băsescu, după interviul de la TVR1, solicitind o întrevedere pentru astăzi. Voia să vină cu sugestii și sfaturi?
Nu am nevoie de sfaturile dânsului, nici de experiența lui de unionist neîmplinit.
Uneori e mai bine să nu ai deloc experiență politică, decât să ai una ca a dumnealui…
Presupun că Băsescu, după rateurile din România, vrea să-și facă un partid sau o mișcare proprie unionistă în Republica Moldova și acum caută mijloace să se poziționeze față de președintele statului care este statalist”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată acesta a declarat că este „deschis spre comunicare cu toți cei care respectă statalitatea Republicii Moldova. În rest, fără supărări”.