Jurnalul.ro Ştiri Vremea IMAGINI LIVE. Strat de zăpadă de 30 de cm la Predeal şi 20 la Poiana Braşov; în zonă continuă să ningă

IMAGINI LIVE. Strat de zăpadă de 30 de cm la Predeal şi 20 la Poiana Braşov; în zonă continuă să ningă

Pe toate drumurile naţionale din judeţul Braşov se circulă în condiţii de iarnă, fără blocaje rutiere sau drumuri închise, a precizat pentru AGERPRES, Adriana Nicula, directorul Regionalei de Drumuri şi Poduri Braşov.

"Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile naţionale din judeţ. În cursul nopţii am acţionat cu un număr de 18 utilaje pe DN1, DN1A, DN73, DN73 A, DN10, iar în această dimineaţă şi pe DN13. Au fost împrăştiate 80 de tone de sare, iar numărul de utilaje şi cantităţile de material antiderapant au fost suplimentate în bazele noastre din judeţ, având în vedere că judeţul Braşov este în cod portocaliu de ninsori până în dimineaţa zilei de 21 aprilie, ora 06,00. Mai trebuie precizat că în cursul nopţii trecute nu au fost evenimente rutiere pe drumurile naţionale din judeţ", a spus sursa citată.

În ceea ce priveşte stratul de zăpadă, la Predeal acesta măsoară 30 de cm şi continuă să ningă abundent, a precizat pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu de la Centrul de Informare Turistică din staţiune.

Întrebat dacă există şanse ca la sfârşitul săptămânii să se poată schia, acesta a afirmat că sezonul de iarnă s-a închis, iar plasele de siguranţă de pe pârtia Clăbucet au fost demontate.

"Dacă totuşi vor fi amatori, o echipă Salvamont se va afla la baza pârtiei pentru a preveni eventuale accidente", a punctat Câmpeanu.

Click pe fotografie pentru IMAGINI LIVE de la Poiana BRAȘOV



Şi la Poiana Braşov, stratul proaspăt de zăpadă măsura, joi dimineaţa, în Masivul Postăvarul, peste 20 de cm, ninsoarea continuând să cadă, a declarat pentru AGERPRES, administratorul Domeniului schiabil din staţiune, Dorin Drăgoi.

"Pentru cei care mai vor să schieze, Domeniul schiabil s-a închis la începutul lunii aprilie. Teleschiul nu mai circulă, singurul mijloc de transport pe cablu în funcţiune este telecabina, care circulă în regim de vară", a spus Drăgoi.

Şi în zona Bran-Moieciu stratul de zăpadă depăşeşte 20 de cm în zona înaltă şi continuă să ningă. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Poiana Brasov zăpadă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri