Jurnalul.ro Ştiri Locale Important pentru şoferi! O regulă care te poate scăpa de ridicarea mașinii parcate ilegal

Important pentru şoferi! O regulă care te poate scăpa de ridicarea mașinii parcate ilegal

O ştire importantă pentru şoferi! Atenţie la apelurile primite de la un număr necunoscut! Dacă răspundeți, aveţi şanse să scăpaţi de ridicarea maşinii parcate ilegal. Aşa că ar fi bine să lăsaţi numărul de telefon pe parbriz. Sistemul, aplicat deja în unele oraşe din ţară, intră în vigoare în câteva zile şi în sectorul 4 din Capitală.

În sectorul 4, ridicarea maşinilor nu se va face însă ca înainte, când proprietarii se trezeau fără maşină în mijlocul zilei şi erau nevoiţi să sune la Poliţia locală.

Acum, ei vor fi cei apelaţi în momentul în care poliţiştii găsesc maşina parcată ilegal. Asta dacă poliţistul găseşte numărul de telefon în baza de date a Ministerului de Interne. Dacă au blocat însă linia de tramvai sau accesul către spitale, şcoli sau grădiniţe, ridicarea se va face fără anunţ prealabil.

Planul autorităţilor a fost anunţat la pachet cu promisiuni că se vor construi peste 3.000 de locuri de parcare.

În cazul în care maşina este ridicată, tariful pe care proprietarul îl va plăti este de 150 de lei. Jumătate este pentru ridicare, iar jumătate pentru transport. Depozitarea este gratuită doar în primele două luni, potrivit stiri.tvr.ro.

Şi reprezentanţii Primăriei sectorului 2 lucrează la un regulament în baza căruia vor ridica doar maşinile din zonele foarte aglomerate, care blochează traficul auto sau intrarea în instituţii.

La polul opus, celelalte primării de sector spun că nu vor ridica maşinile parcate ilegal până când nu vor construi suficiente locuri de parcare.

Edilii aşteaptă şi un regulament unitar valabil la nivelul întregii Capitale în ceea ce priveşte ridicarea maşinilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri