Jurnalul.ro Ştiri Locale În Dâmboviţa, bucureștenii aruncă zilnic munţi de gunoaie

În Dâmboviţa, bucureștenii aruncă zilnic munţi de gunoaie

Canapele, şine de tren, uşi de frigider sau electrocasnice. Sunt doar câteva dintre "trofeele" ridicate de pe fundul Dâmboviţei de angajaţii staţiilor de epurare. Şi, totodată, trista dovadă a faptului că românul vrea cu tot dinadinsul să scape de tot ce-i prisoseşte şi confundă, adeseori, canalizarea cu coşul de gunoi.Staţia de epurare de la Glina  este locul în care ajunge toată apa din sistemul de canalizare al Capitalei. Tot aici, se strâng şi gunoaiele pe care românii le aruncă în vasul de toaletă sau... direct în Dâmboviţa. 

"În acest punct este colectorul central al oraşului, numit casetă, transportă apele menajere în proximitatea staţiei de epurare, de unde sunt preluate şi conduse în obiectele tehnologice ale staţiei", spune Radu State, directorul departamentului Operare Uzine.

Apa trece, apoi, prin două filtre ce separă deşeurile în funcţie de dimensiune. Totodată, aici se "filtrează" şi gradul de educaţie al unora dintre români. Cam tot ce le prisoseşte prin casă ia drumul... toaletei. 

Beţişoare de urechi, cârpe, vată, uleiuri şi chiar resturi de materiale de construcţii. Sunt doar câteva dintre lucrurile pe care românii le aruncă în vasul de toaletă. Problema este că aceste obiecte se prind de pereţii conductelor şi ajung chiar să le înfunde. Aşa se face că, uneori, pe timp de ploaie, sistemul de canalizare poate să nu mai facă faţă.

Puţini ştiu, însă, că un banal beţişor pentru urechi are nevoie de secole ca să se descompună!

 

Sunt sute, mii de astfel de beţişoare care înfundă obiectele tehnologice ale staţiei", precizează Radu State.

Sunt însă şi "trofee" ceva mai mari de pe fundul Dâmboviţei: uşi de frigider, canapele sau anvelope. Când credeau că le-au văzut pe toate, angajaţii de la staţia de epurare sunt luaţi, din nou, prin surprindere:

"Ajung în reţeaua de canalizare obiecte care n-ar trebui să ajungă. De la animale, oi, câini, chiar şi peşti traverse de cale ferată, deşeuri din electrocasnice", dezvăluie Radu State.

Când vine vorba despre gunoi, unii nu pregetă nimic ca să scape de el. 

"Pur şi simplu vin şi descarcă maşini, material inert şi tot felul de materiale pe care le aruncă în apă şi fug.Jumătate din ce deversăm şi ce vine de pe Dâmboviţa şi de pe afluenţi nu sunt epurate", declară Dan Trifu, reprezentantul unui ONG.

Printre cele mai toxice obiecte pe care românii le aruncă în canalizare se numără bateriile, uleiurile şi becurile. În plus, în perioada iernii ar trebui să ne asigurăm că gurile de scurgere nu sunt astupate de zăpadă, ne atenţionează specialiştii. Observator.tv

Subiecte în articol: gunoaie in dâmbovita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri