N-a deschis niciuna dintre aceste bătălii, dar la finalul lor, într-un fel sau în altul, a fost învingător.
Indiferent de deznodământul uman al acestei bătălii, Regele Mihai a învins! Nu are cum să piardă având de partea lui aliatul cel mai de preţ al unui om de stat: Istoria! Priviţi lista de mai sus dacă nu mă credeţi și încercaţi să găsiţi măcar un răsfăţat al Istoriei printre ei. Nu o să găsiţi: Stalin și Hitler sunt inegalabili în hidoșenia lor, Groza a rămas în istorie doar pentru șicanele la adresa regelui, Ion Iliescu cu toată schimbarea de după 2000 târăște după el alte controverse, Traian Băsescu… ei bine, Traian Băsescu în relaţia cu Regele mi-a dat tot timpul senzaţia furnicii care-și măsoară forţele cu elefantul. Exista doar pentru că elefantul în bunătatea lui îi acorda puţină atenţie.
Mi-e teamă de un singur lucru. Că nu ne vom ridica niciodată la nivelul celui care, chiar și atunci când i-a fost furată coroana, a rămas Rege!