Valea Prahovei reprezintă una dintre destinațiile preferate de turiștii români în această iarnă. Potrivit unei statistici realizate de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, peste 50% dintre spațiile de cazare au fost ocupate în timpul Crăciunului.
Este un număr mare de turiști în contextul pandemiei de Covid-19. Statisticile arată că în Sinaia unităţile de cazare au avut un grad de ocupare de 80%, în timp ce în Bușteni, Azuga şi Câmpina gradul de ocupare a fost în jur de 60%.
Între Crăciun și Anul Nou gradul de ocupare mediu este de 40% fiind influențat foarte mult de vremea capricioasă, spun reprezentanții Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
În ceea ce privește Revelionul, reprezentanții operatorilor din turism din Valea Prahovei se așteaptă la ocuparea unui număr mai mare de locuri de cazare.
„Turiştii rămân fideli judeţului Prahova pentru sărbătorile de iarnă, aspect reflectat în gradele destul de mari de ocupare, cât şi în rezervările care se fac pentru această perioadă în contextul actual. Numărul mare de pârtii cât şi măsurile de protecție luate de operatorii din turism transformă Prahova în destinaţia ideală pentru o vacanţă de Crăciun şi Revelion. Hotelierii oferă pachete bogate pentru sărbători, promițând o experienţă care include mese festive, muzică live ambientală cu respectarea măsurilor de siguranță făcând orice vacanţă petrecută în Prahova să se transforme într-o amintire plăcută ceea ce determină turiştii să revină, de multe ori la acelaşi hotel pentru aceste sărbători”, a declarat Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
(sursa: Mediafax)