O femeie în vârstă de 84 de ani a decedat, sâmbătă, în urma unui incendiu care i-a cuprins o parte din locuinţă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
Potrivit acestora, bătrâna din localitatea Sagna a fost găsită decedată în imobilul în care locuia, cauza morţii fiind, cel mai probabil, intoxicaţia cu monoxid de carbon.
Incendiul a fost declanşat de o candelă sau o lumânare lăsată aprinsă în casă iar focul a cuprins patul pe care se afla femeia.
"În urma incendiului a ars doar o parte din pat. La sosirea forţelor ISU, încăperea era inundată de fum, fără a mai exista incendiu. Persoana nu prezenta arsuri", au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ. AGERPRES