De curând, o delegaţie din Maramureş a vizitat Luxemburgul şi s-a întâlnit cu primul-ministru Xavier Bettel, căruia i-a dăruit o efigie cu figura Voievodului Bogdan I, din care se trag strămoşii şefului guvernului luxemburghez. A fost plăcut impresionat înaltul oficial al ducatului. Din delegaţia Maramureşului a făcut parte şi Gică Popescu, consilier onorific al Guvernului nostru, i-a dăruit primului-ministru al Luxemburgului un tricou de-al lui din perioada când era căpitanul Barcelonei şi o minge cu semnătură. De Ziua Europei, o echipă de fotbal a Maramureşului, condusă de marele Gică Popescu, a jucat cu o formaţie a înalţilor dregători ai UE. Gică Popescu, pe unde umblă, face cinste României. Foştii coechipieri celebri din echipa vestită a Barcelonei - Figo, Guardiola, Luis Enrique - îl îmbrăţişează şi niciunul nu rosteşte un cuvânt despre episodul trist petrecut de Gică Popescu în închisoare. Toţi îşi amintesc de Gică Popescu ridicând Cupa Europei în calitate de căpitan al Barcelonei, după ce o primise de la regele Spaniei. Vedetele Barcei nu uită că uriaşul antrenor Cruyff a decis fără nicio ezitare ca rolul de căpitan al barcelonezilor să revină românului Popescu. Iar pe fiul său, Jordy, antrenorul Cruyff l-a plasat să stea în cantonament cu Gică Popescu: „Învaţă de la el şi cum îşi leagă şireturile!”. Când olteanul tânăr Gică Popescu a aterizat în Olanda, fiind achiziţionat de Eindhoven, pe blocurile metropolei clipeau cu litere de neon: „Well come, Gica!”. La Galatasaray, cei doi Gică - Hagi şi Popescu - erau veritabili sultani. Gică Popescu s-a întors acasă, în România, şi-a investit aici toţi banii. Ceva mai rău nu i se putea întâmpla, a stat în închisoare, în timpul detenţiei i-a murit tatăl, dar Gică n-a spus niciodată vreun cuvânt urât despre România! „Nimic nu se compară cu zâmbetul românilor de pe stradă, îmi zic o vorbă bună, îmi cer un autograf, eu îmi iubesc mult ţara. Când îmbrăcam tricoul roş-galben-albastru, simţeam cum îmi frige pielea, când ascultam imnul, lacrimile îmi umezeau ochii!”.