În ultimii 10 ani, România a trecut printr-o criză economică şi printr-o perioadă de ajustare, a doua cea mai dură din UE. (...) Din 2013, România a crescut timp de cinci ani cu o rată medie anuală de aproximativ 4,3%, peste media din UE.
Daniel Armeanu
România a făcut progrese notabile în ultimii 10 ani. Raportat la toate celelalte țări foste comuniste din Europa a progresat cel mai mult deoarece a plecat de la cel mai de jos nivel al dezvoltării economice, al nivelului de trai, al calității vieții...
Mircea Coşea
În ultima decadă, deficitul democratic s-a acumulat an după an, crescând în mod accelerat în 2015- 2017. Acest deficit se caracterizează prin completa depolitizare a regimului democratic.
Daniel Barbu
Din ultimul deceniu, 5 ani au fost de criză economică şi financiară profundă. Alţi 3-4 au fost de revenire. Judecând în ansamblu, România a făcut progrese vizibile în cei 10 ani de UE, dar cu mult sub nivelul aşteptat.
Elena Cristian
Per ansamblu, evoluţia este în bine. Este suficient să ne uităm în jurul nostru şi o să vedem acest lucru. Ce este regretabil însă este că viteza cu care s-au îmbunătăţit lucrurile este extrem de mică.
Gabriel Biriş
Victorii mici, de etapă, au îmbunătăţit uşor, uşor, evoluţia ţării din 2007 încoace. Cu toate acestea, există curentul hemoragiei sociale, foarte mulţi români ce pleacă peste hotare, deşi acum sunt mai multe firme.
Radu Delicote
În bine, prin modificarea structurii economiei, nivelului de trai şi al emancipării anumitor segmente din populaţie.
Lucian Isar
A evoluat mai mult în bine decât în rău. De la intrarea în UE se simte creşterea economică, a puterii de cumpărare, se simt marile investiţii străine.
Radu Tudor
Nu mai sunt convins că România a evoluat în plan uman, social şi democratic. Am ajuns să ne temem să vorbim liber la telefon sau prin mijloace electronice, să ne temem de delaţiunea altora, inclusiv a persoanelor apropiate...
Gheorghe Piperea
În bine. Creștere economică, consolidarea poziției la nivel european, întărirea unora dintre parteneriatele strategice, precum cel cu SUA etc.
Stejărel Olaru
În ciuda eforturilor României de a se integra în societatea națiunilor vestice, imaginea ne-a rămas la fel de proastă. Populația scade de la an la an tot mai mult.
Teodor Manta
Ultimii 10 ani i-aş împărţi în două. Anii crizei, 2009-2011, când România a traversat una dintre cele mai negre evoluţii postdecembriste. (...). A doua perioadă, din 2012 până în prezent, nu a fost perfectă, dar multe dintre tendinţele negative au fost reversate.
Cristian Socol
Țara a evoluat, în ultimii zece ani, cu sinuozități. Pe de o parte, aderarea la UE a fost de bun augur și ne-a introdus în circuitul de valori europene. Pe de altă parte, incapacitatea clasei politice de a guverna a scos la lumină racile greu de depășit.
Ioan Aurel Pop
Paradoxal, România a evoluat, în timp ce clasa politică și administrația centrală s-au deprofesionalizat.
Alessandra Stoicescu
Evoluția României din ultimii ani a fost evident marcată de statutul de țară membră UE. Din acest punct de vedere, putem afirma astăzi fără nicio îndoială că țara s-a dezvoltat promițător, atât intern, cât și extern.
Radu Magdin
Acea parte a economiei, în speță – capitalul privat, s-a dezvoltat spectaculos și în direcția bună (UE). Regimul autoritarist al lui Traian Băsescu și-a clădit un sistem ocult de putere, preluând modele și instrumente specifice comunismului.
Radu Călin Cristea
Nu și-a fructificat aproape deloc - dincolo de anumite avantaje economice - faptul de a fi membru UE și NATO în această regiune. Vom fi estul vestului pentru o generaţie, extinderea spre est a frontierei euro-atlantice s-a oprit.
Dan Dungaciu
Categoric, România a evoluat în bine. Schimbările în bine se văd în orice domeniu, ca şi la nivel societal. Problema rămâne de ritmul în care evoluăm, de oportunităţile pe care le ratăm, de întârzierile pe care le înregistrăm...
Mihnea Predeţeanu
Din 2005, România a involuat continuu, în ciuda aderării la UE, la 1 ianuarie 2007. Statul paralel s-a format în acea perioadă, iar efortul de dezvoltare a fost confiscat de acesta în mare parte prin corupție, incompetenţă, birocrație și goana nebună după putere.
Bogdan Chirieac
A stagnat marcând elemente de creștere, dar și factori de pericol la adresa statalității și identității naționale.
Victor Alistar
Sunt lucruri care au mers bine şi altele care ar fi putut merge şi mai bine dacă guvernele care au condus România nu ar fi schimbat mereu strategia, doar din dorinţa de a obţine rezultate pe termen scurt şi de a câştiga capital politic.
Ioana Petrescu