Jurnalul.ro Ştiri Justitie Încă o amânare în dosarul Colectiv: „Am ajuns la limita răbdării”

Încă o amânare în dosarul Colectiv: „Am ajuns la limita răbdării”

Tribunalul Bucureşti a amânat din nou, luni, judecarea dosarului Colectiv, în care sunt inculpaţi fostul primar Cristian Popescu-Piedone, patronii clubului şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. „Sunt şocat de hotărârea instanţei, chiar am ajuns la limita răbdării”, a spus părintele unuia din tinerii morţi în Colectiv.

Judecarea dosarului a fost amânată pentru 26 martie pentru neîndeplinirea procedurii de citare cu două părţi civile care se află în Spania. Procesul a început pe fond în mai 2017, însă a fost amânat de mai multe ori din motive procedurale, în principal pentru că nu au fost citate corect părţile vătămate din dosar. 
 

Patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice Colectiv Club SRL şi Golden Ideas Fireworks Artists SRL. 
 

„Am sperat că astăzi se vor elimina toate aceste vicii de procedură, care sunt de noaptea minţii. Sunt şocat de hotărârea instanţei, amânări doar pentru nişte citări, care durează şase săptămâni şi apare tergiversarea asta... Suntem în situaţia în care chiar am ajuns la limita răbdărilor. Vom proceda legal şi noi, pe alte căi, atfel nu se poate. Speranţa noastră era să se dea citire rechizitoriului. Inculpaţilor le convine foarte mult. Ei le-ar amâna până la calendele greceşti. Am senzaţia că se aşteaptă intrarea în vigoare a unor legi din Parlament cu scoaterea abuzului în serviciu. Inculpaţii asta aşteaptă”, a declarat, la ieşirea din sala de judecată, Jean Chelba, tatăl lui Alexandru Chelba, mort în incendiul din Colectiv. Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone este acuzat în acest dosar de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti. De asemenea, au fost deferite justiţiei alte trei persoane din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu. 

Subiecte în articol: amanare dosar colectiv
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri