Britanicul Alexander Garms-Rizzi, în vârstă de 21 de ani, era membru al unui detașament NATO.
El a fost condamnat la 12 luni de închisoare într-un centru militar de detenție deoarece și-a abandonat unitatea și a trecut granița estoniană pentru a servi ca pușcaș în cadrul forțelor ucrainene.
Curtea marțială a stabilit că tânărul a sfidat ordinele și a creat un „risc de securitate”.
„Ordinul de a nu merge în Ucraina nu putea fi mai clar. El era acolo pentru a proteja forțele britanice și statul estonian", a declarat judecătorul Darren Reed în timpul pronunțării sentinței.
(sursa: Mediafax)