Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Incendiile de vegetaţie se vor înrăutăţi, iar oamenii trebuie să se adapteze, avertizează experţii

Incendiile de vegetaţie se vor înrăutăţi, iar oamenii trebuie să se adapteze, avertizează experţii

Incendiile de vegetaţie vor deveni mai frecvente în contextul în care schimbările climatice încălzesc Pământul, iar comunităţile vor trebui să se adapteze, au avertizat experţi internaţionali citaţi vineri de agenţia DPA.

Incendiile de vegetaţie care continuă să devasteze zone din Australia sunt în mod clar asociate schimbărilor climatice, au declarat pentru DPA australianul Richard Thornton şi britanicul Colin Prentice la o conferinţă pe această temă, în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică din Paris. ''Aceste incendii au fost în mare parte provocate de seceta de pe tot teritoriul ţării, ceea ce înseamnă că tot lemnul din pădure este atât de uscat încât nu mai există nimic care să oprească incendiile'', a spus Thornton, directorul Centrului de cercetări cooperative în domeniul incendiilor de vegetaţie şi dezastrelor naturale din Australia.

Incendiile de vegetaţie din Australia au mistuit până în prezent peste 11,8 milioane de hectare, începând din septembrie. Cel puţin 28 de persoane şi probabil peste un miliard de animale şi-au pierdut viaţa.

În luna decembrie, în Australia s-a înregistrat atât cel mai mare pericol de incendiu consemnat vreodată, cât şi cele mai ridicate temperaturi, ''toate acestea fiind semnale din partea climei'', a subliniat Thornton.

Prentice, specialist în impact climatic şi profesor la Imperial College London, este coautorul unui studiu recent asupra schimbărilor climatice şi incendiilor de vegetaţie. ''Concluzia de bază, cea mai evidentă, este una foarte simplă, aceea că ocurenţa şi amploarea incendiilor de vegetaţie sunt foarte, foarte sensibile la
temperaturi", a spus el. ''Ceea ce se întâmplă în Australia este pur şi simplu faptul că un anumit model meteorologic, care s-ar fi produs oricum, s-a suprapus cu clima care s-a încălzit cu un grad şi jumătate. Ceea ce înseamnă mult. Suficient pentru a face o diferenţă cu adevărat mare'', a adăugat specialistul.

Dacă schimbările climatice vor continua, până la trei grade peste nivelurile din epoca preindustrială, ''atunci ani ca acesta vor deveni obişnuiţi, ceea ce este destul de înfricoşător'', a avertizat Prentice.

În contextul încălzirii globale, condiţiile care conduc la incendii ''cu siguranţă'' se vor înrăutăţi, este de acord Thornton. Însă, ''dacă nu putem schimba modul în care se vor comporta incendiile, pentru că sunt dominate în mare parte de combustibili şi de vreme, cu siguranţă putem schimba impactul'', a declarat el. Aceasta ar putea însemna revizuirea normelor în construcţii şi a regulilor de zonare, tăierea copacilor din jurul caselor şi căutarea unor modalităţi mai eficiente de reconstruire în zone afectate de foc.

Însă, Thornton a declarat că este conştient că există potenţial de rezistenţă în această privinţă, deoarece oamenii din zonele afectate ''nu se duc să trăiască în mijlocul unei păduri gândindu-se la aceasta ca la combustibil'' pentru incendii de vegetaţie. Ei ''nu văd acest risc până la apariţia focului'', a notat expertul.

Asigurarea locuinţelor este un domeniu în care reforma reglementărilor ar putea modifica comportamentul şi modelele de construcţie riscantă a caselor, a adăugat Prentice. Dacă procedura de compensaţii în caz de incendii este prea accesibilă, spune el, ''apare situaţia în care oamenii sunt perfect fericiţi să construiască locuinţe... în locuri extrem de inflamabile şi, în cele din urmă, acest lucru devine nesustenabil''.

Totodată, Prentice a subliniat că incendiile de vegetaţie joacă un rol în multe biote, sau ecosisteme locale, multe specii adaptându-se la acestea, sau chiar depinzând de ele. ''În termeni practici, acestea nu pot fi stopate şi, în plus, nu ar trebui stopate dacă există interes pentru conservarea biotei", spune el. ''Incendiile de vegetaţie sunt în fapt un proces natural. Problema este interfaţa dintre incendiile de vegetaţie şi noi'', a mai spus specialistul.

AGERPRES

Subiecte în articol: incendii de vegetatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri