Jurnalul.ro Ştiri Observator Uriașul incendiu din Dâmbovița a fost stins. Se intervine cu roboți pentru răcirea cisternei

Uriașul incendiu din Dâmbovița a fost stins. Se intervine cu roboți pentru răcirea cisternei

de Redacția Jurnalul    |   

Incendiul care a izbucnit luni seara în Dâmbovița după un accident în care au fost implicate două cisterne, una dintre ele fiind încărcată cu GPL, a fost stins, a anunțat IGSU.

„Incendiul provocat de accidentul rutier de pe DN 72, în apropierea localității Gura Ocniței din județul Dâmbovița, a fost stins”, a transmis IGSU.

Conform sursei citate, se intervine cu roboți pentru răcirea cisternei.

Accidentul rutier, urmat de incendiu, dintre două cisterne s-a produs înainte de ora 16.00, pe DN 72, în zona comunei Gura Ocniței.

În urma impactului, incendiul s-a manifestat la cele două cisterne, dintre care una era o autocisternă cu GPL, celalaltă fiind o cisternă cu cereale.

Preventiv au fost evacuate 15 persoane din proximitate.

La fața locului intervin 8 autospeciale de stingere, o descarcerare, o autospecială de stingere cu sistem de hidroperforare și două ambulanțe SMURD din cadrul ISU Dâmbovița.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în sprijinul forțelor locale de intervenție au fost alocate o autospecială pentru transport roboți de la ISU BIF, două echipaje CBRN de la USISU Ciolpani și 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova.

Având în vedere degajările mari de fum pentru protecția populației aflată în proximitate, a fost transmis mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri