Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din Constanța. 36 de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Constanța. 36 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un bloc de pe Bulevardul Mamaia din Constanța. 36 de persoane au fost evacuate.

Potrivit ISU Constanța, incendiul a avut loc într-un apartament de la parterul blocului situat pe Bulevardul Mamaia.

La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare și un echipaj SMURD.

Echipajele de intervenție au evacuat din bloc 36 de persoane, printre care 10 copii, în timp ce alte 17 persoane s-au autoevacuat.

Incendiul a avut loc într-un apartament de aproximativ 50 mp, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 170 mp (apartament, casa scării, fațadă bloc).

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al unui aparat electric, susțin pompierii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ISU Constanţa incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri