Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la o fabrică de pufuleţi din Bacău

Incendiu la o fabrică de pufuleţi din Bacău

O fabrică de producere a pufuleţilor, un spaţiu de depozitare al acestora dar şi zona de birouri, toate aparţinând aceleiaşi firme, au fost distruse de un incendiu izbucnit marţi dimineaţă, pe strada Siretului din municipiul Bacău. 
Suprafaţa totală afectată de incendiu este de circa 600 de metri pătraţi, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, căpitanul Andrei Grecu. 
Cauza incendiului au fost scânteile mecanice provenite de la tăierea fără respectarea normelor de protecţie la securitatea incendiilor, a mai menţionat sursa citată. 
ISU Bacău a intervenit cu mai multe echipaje de pompieri cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, grupa operativă şi o ambulanţă SMURD. 
Nu au fost înregistrate victime. 

AGERPRES

Subiecte în articol: bacau
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri