Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit într-o localitate din Bihor

O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit într-o localitate din Bihor

de Redacția Jurnalul    |   

O femeie de 75 de ani a murit, vineri, într-un incendiu izbucnit în locuința sa din Sântandrei, județul Bihor. Pompierii urmează să stabilească ce a declanșat flăcările.

ISU Bihor a fost sesizat că arde o gospodărie situată pe strada Vlad Alexandru din Sântandrei și că există posibilitatea ca o persoană să fi fost surprinsă într-una dintre construcțiile în flăcări.

Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea incendiului, care se manifesta generalizat și deosebit de violent la o bucătărie de vară și la acoperișul locuinței lipite de aceasta, pentru căutarea și salvarea eventualelor victime, respectiv pentru protecția altor două case (una lipită de cea cu acoperișul în flăcări și o alta aflată la cca. 1.50 metri).

Incendiul a fost localizat în mai puțin de 10 minute și stins în aproximativ 30 de minute, însă, din nefericire, în construcția anexă cuprinsă în întregime de flăcări (bucătăria de vară), pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei în vârstă de aproximativ 75 de ani.

În urma incendiului, au ars construcția anexă și acoperișul casei.

Echipajele de pompieri au reușit să protejeze locuința lipită de cea incendiată și o altă casă aflată în imediata proximitate a focarelor.

Cauza și împrejurările determinante ale evenimentului sunt în curs de stabilire.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: santandrei incendiu ISU Bihor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri