Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de vegetație la Poarta Albă.  Traficul rutier pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă a fost oprit. 10 trenuri, oprite la această oră din cauza incendiului între staţiile Basarabi şi Dorobanțu

Incendiu de vegetație la Poarta Albă.  Traficul rutier pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă a fost oprit. 10 trenuri, oprite la această oră din cauza incendiului între staţiile Basarabi şi Dorobanțu

de Redacția Jurnalul    |   

Un incendiu de proporții s-a produs, joi, la vegetația uscată din Poarta Albă, județul Constanța, în apropierea unui cămin de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Update 10 trenuri sunt oprite la această oră din cauza incendiului între staţiile Basarabi şi Dorobanțu.

La această oră sunt oprite temporar 10 trenuri de călători, în gările de lângă zona afectată de incendiu.

Acestea vor reporni după terminarea tuturor intervențiilor echipajelor ISU care încearcă să stingă incendiul de vegetație, de peste două ore.

Trenurile R 8204 (Constanța - Buzău), IR 1982 ( Constanța - București Nord) și IR 1972 (Constanța - Galați) oprite temporar și ele în stațiile Palas, Valu lui Traian și Constanța.

Update Traficul rutier pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, dar și cel feroviar au fost oprite la Poarta Albă, în județul Constanța, din cauza incendiului de vegetație.

Centrul Infotrafic anunță că pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, între localitățile Poarta Albă și Nisipari, județul Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație și a vizibilității reduse, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers.

De asemenea, ISU Constanța a anunțat că o fost oprit traficul feroviar.

Compania CFR SA transmite că reprezentanții ISU au interzis circulația trenurilor pe ambele fire, deocamdată fără scoaterea de sub tensiune a liniei de contact: „Această măsură va fi necesară în situația în care se impune accesul autoutilitarelor cu apă”.

Nouă trenuri de călători, șase din direcția Constanța și trei din direcția București, urmează să tranziteze zona afectată de incendiu, însă, funcție de timpul necesar intervențiilor ISU, acestea vor fi oprite temporar în gările de pe traseu.

Incendiul de vegetație uscată se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare de teren, în apropierea unui cămin de bătrâni. O parte dintre aceștia au fost transferați într-o altă clădire aflată în apropiere.

Pompierii intervin pentru stingerea incendiului.

UPDATE Nu mai există posibilitatea de propagare a incendiului la căminul de bătrâni. În mod preventiv, au fost evacuate toate persoanele aflate în locație, o parte dintre acestea fiind transferate într-o altă clădire aflată în apropiere.

Stire initiala În zonă intervin pompierii din Constanța, dar au fost solicitate autospeciale în sprijin din Ialomița, Călărași și București-Ilfov.

Potrivit ISU Constanța, incendiul de vegetație uscată s-a produs în Poarta Albă, lângă azilul de bătrani, în cartierul Via.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare, cu posibilitate de propagare la căminul de bătrâni în care sunt cazate aproximativ de 80 de persoane.

Pentru gestionarea intervenției, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța.

La locul evenimentului au fost alocate din cadrul ISU Constanța șase mașini de stingere, două autospeciale pentru transport victime multiple, patru ambulanțe SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ.

În sprijin au fost trimise și două mașini de stingere de la ISU Călărași, o mașină de stingere de la ISU Ialomița și o mașină de stingere de la ISU București-Ilfov.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri