Odată cu venirea sezonului rece, revine în actualitate o temă de sezon şi anume costurile legate de încălzirea locuinţelor. Evident, facturile la întreţinere în lunile de iarnă vor atârna mai greu în bugetul familiilor mai sărace, iar statistica Eurostat arată că anul trecut 18% din totalul persoanelor ale căror venituri au reprezentat maximum 59% din media naţională nu şi-au putut încălzi adecvat locuinţa, conform unei analize realizate de monitorulsocial.ro. Procentul a crescut uşor, după ce în 2017 acest procent era de 17. Capacitatea unei familii sărace de a-şi încălzi în mod adecvat locuinţa este influenţată de condiţiile economice şi de calitatea sistemelor de protecţie socială mai degrabă decât de climă. În ţări europene cu temperaturi medii tot mai joase decât cele înregistrate în ţara noastră, procentul familiilor ale căror venituri sunt sub media naţională este mult mai mic. Astfel, în Finlanda este de 3%, în Suedia, de 4, iar în Estonia, de 5%.