Jurnalul.ro Ştiri Vremea Urmează încă o săptămână caniculară în România. Ce orașe vor înregistra 45 de grade Celsius

Urmează încă o săptămână caniculară în România. Ce orașe vor înregistra 45 de grade Celsius

de Redacția Jurnalul    |   

Elena Mateescu, directorul ANM, a explicat la Antena 3 CNN cum va evolua vremea caniculară în zilele următoare şi ce orașe vor înregistra temperaturi de 45 de grade Celsius.

"Într-adevăr, vorbim de o vreme caniculară în continuare și pentru săptămâna viitoare. Dacă astăzi, în cea mai mare parte a țării, local va fi caniculă și mă refer aici în mod deosebit la extremitatea sudică a țării, acolo unde valorile de temperaturi se vor mai apropia de 35°C, de luni valul de căldură se va intensifica și extinde în cea mai mare parte a țării. Vorbim de maxime între 30 până la 37°, maxime măsurate în condiții standard la umbră și nu în ultimul rând, indice de disconfort termic care va putea depăși pragul critic de 80 de unități. Și cu siguranță vom vorbi și de temperaturi resimțite de peste 40, posibil până la 44-45 de grade", a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN

Marți și miercuri, cele mai călduroase zile din săptămâna care urmează

"Marți și miercuri vor fi cele mai călduroase zile din săptămâna care urmează, pentru că deja vom consemna valori la nivelul maximelor, în creștere 30 până la 41°. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Indicele temperatură-umezeală cu siguranță va depăși pragul critic de 80 de unități semnificativ, în special în partea de sud a Crișanei, în Banat, în Oltenia, în Muntenia, în vestul Dobrogei și sudul Moldovei, acolo unde vom vorbi cu siguranță și de temperaturi maxime care se pot apropia de 45° vorbim aici de temperaturile resimțite.

De asemenea și ziua de miercuri, pentru că și pe parcursul zilei de miercuri valul de căldură va persista în intensitate, în special în partea de sud-est, parțial în centrul țării din nou, vom vorbi de temperaturi între 31 și 40° la umbră, inclusiv în Capitală ne așteptăm ca săptămâna viitoare, marți și miercuri, să consemnăm cele mai ridicate valori din acest al treilea val de căldură, respectiv 40° la umbră, cu siguranță, posibil 44-45.

Vremea în Europa

Cu siguranță Europa de Sud și Sud-Est om experimentează cel mai călduros interval, cel mai intens val de căldură și de lungă durată din această vară până în prezent, pentru că ne așteptăm în continuare, mai ales în Grecia, în zona Atenei, în Creta, la valori de temperaturi de până la 44° cu siguranță va exista în continuare un risc pentru favorizarea incendiilor.

Dar Serviciul Meteorologic Elen anunță și actualizează pe site-ul meteo alarma, acolo unde fiecare serviciu meteorologic din Europa consemnează alertele meteorologice în fiecare dimineață. Cât privește fenomenele de instabilitate, nu numai în Italia, iată căldura vine la pachet cu astfel de tipuri de fenomene și la noi în țară. Pentru că trebuie să menționăm că până mâine vorbim și la noi în țară, pe parcursul nopții, de posibile fenomene de instabilitate în care să mai consemnăm vijelii, căderi de grindină.

Vijeliile vor fi caracterizate prin viteze la rafală de 50-70km/h și chiar și în condițiile în care vom avea, așa cum menționam debutul săptămânii viitoare, valori care vor caracteriza o vreme deosebit de caniculară.

În Capitală nu ne așteptăm să avem în această noapte fenomene cu o probabilitate mai mare în prima parte a nopții cel mult intensificări ale vântului, descărcări electrice și înnorări temporare", a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN. 

Subiecte în articol: vreme caniculara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri