Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe scandalul pentru banii necesari summitului european de la Sibiu

Începe scandalul pentru banii necesari summitului european de la Sibiu

de Dan Constantin    |   

Sistemul de supraveghere video pentru asigurarea securității la summitul din 9  mai 2019 de la Sibiu va costa 10 milioane de lei. Guvernul a aprobat alocarea din fondul de rezervă a finanțării acestui sistem necesar protecției liderilor care vor sosi la sesiunea inclusă în programul de evenimente din perioada președinției României la Consiliul European. Propunerea ca Sibiul să găzduiască un summit informal a fost făcută de  Klaus Werner Iohannis. În 2019 sunt programate și alegeri prezidențiale în România pentru care Iohannis și-a anunțat candidatura.

 Decizia guvernului privind sistemul de securitate de la Sibiu a provocat o critică rapidă din  partea eurodeputatului Sigfrid Mureșan care a apreciat că suma alocată este total insuficientă, ceea ce ar pune în pericol desfășurarea summitului. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat că suma cerută de municipalitate pentru sistemul de securitate video a fost cu mult mai mare, alocarea guvernului acoperind doar 40 la sută din cost.

Prefectul județului a replicat la față de aceste nemulțumiri, spunând că s-ar impune și participarea financiară a autorității locale la lucrările necesare desfășurării summitului. Consiliul Județean a cerut de la guvern 25 de milioane de lei pentru modernizarea Spitalului județean și a aeroportului Sibiu, ambele aflate în administrarea CJ.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri