Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Început dramatic de test pe Insula Iubirii! Diseară urmează adevărata ceremonie de prezentare a ispitelor, de la 20.30, la Antena 1

Început dramatic de test pe Insula Iubirii! Diseară urmează adevărata ceremonie de prezentare a ispitelor, de la 20.30, la Antena 1

de Redacția Jurnalul    |   

Premiera celui de-al optulea sezon Insula Iubirii a demonstrat, o dată în plus, că testul este unul cum nu se mai poate mai real, mai dramatic şi mai presărat cu neprevăzut. Încă din prima zi, Insula i-a luat pe nepregătite, i-a despărţit şi, pe unii dintre ei, i-a adus faţă în faţă cu atrăgătoarele ispite, chiar când se aşteptau mai puţin. Adevărata ceremonie de prezentare a ispitelor va putea fi urmărită însă în această seară, de la 20.30, la Antena 1, când telespectatorii vor putea afla şi cum au reacţionat fetele atunci când au aflat că partenerii lor şi-au petrecut deja noaptea în compania ispitelor feminine.  

Prima zi pe Insula Iubirii, trăită cu mult suspans de către participanţii celui mai dur test de fidelitate, i-a pus în faţa multor evenimente nemaiîntâlnite până acum. După despărţirea de parteneri fără a avea ocazia să îşi ia rămas bun, o primă ceremonie a focului, dar şi cunoaşterea ispitelor, de către băieţi, atunci când chiar nu se aşteptau şi în timp ce partenerele lor aşteptau cuminţi în vila lor, cu gândul la iubiţii lor şi la relaţiile lor, fără a avea nici cea mai mică bănuială despre ce se întâmplă pe cealaltă insulă, urmează o altă zi, la fel de necruţătoare emoţional.

De data aceasta la doar câtiva metri distanţă de partenerii lor, dar fără a putea comunica între ei, cele cinci cupluri vor trăi intens adevărata ceremonie de prezentare a ispitelor. Cum vor reacţiona partenerele din cuplu atunci când ispitele nu se vor feri să dezvăluie tot felul de lucruri deja petrecute în vila lor, culminând cu o baie în mare la răsărit, alături de băieţii din vilă, telespectatorii vor putea afla urmărind cel de-al doilea episod Insula iubirii, în această seară, de la 20.30, la Antena 1.

21 de zile departe de partener, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, 20 de ispite #deneoprit şi zeci de camere de filmat gata în orice moment să capteze toate trăirile participanţilor sunt garanţia că nimic nu va rămâne ascuns şi nu va trece neobservat pe Insula Iubirii. Ce concluzii vor trage aceștia după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de cele mai seducătoare ispite, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, ȋn fiecare luni, marţi și miercuri, de la 20.30, la Antena 1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

 

Subiecte în articol: Insula Iubirii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri