Jurnalul.ro Ştiri Justitie Închisoare pentru avocaţii care nu-şi denunţă clienţii

Închisoare pentru avocaţii care nu-şi denunţă clienţii

de Diana Scarlat    |   

Modificările Legii 51 din 1991 au constituit mai întâi o luptă politică, până când au degenerat într-o aberaţie legislativă. După ce PNL şi PSD s-au războit pe problema așa-zisei imunităţi a avocatului, textul final al legii a plecat spre promulgare cu cel puţin o eroare materială, care i-ar putea trimite după gratii pe avocaţi, dacă nu-şi denunţă clienţii, în anumite situaţii.

Obligaţia de a păstra secretul profesional se bate cap în cap cu modificărie Legii avocatului. Conform noilor articole introduse în lege, avocatul va fi obligat să denunţe orice faptă de omor, genocid sau terorism de care află. Cu alte cuvinte, va fi obligat să-şi denunţe clientul, care, astfel, nu va mai avea dreptul la apărare. Prevederi asemănătoare se regăsesc şi în art. 266 din noul Cod Penal, însă şi în această situaţie se încalcă cel puţin dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

“Este posibil să fie doar o eroare materială la articolul 46, alinetul 4.3, unde exista o referire la fapte care urmează a fi comise şi de care avocatul ar putea afla. În acest caz ar trebui ca avocatul fie să denunţe, fie să facă altceva prin care să prevină viitoare infracţiuni de omor, genocid sa terorism. Dacă este o eroare materială, legea se poate întoarce în Parlament, pentru remediere. Întoarcerea legii  poate fi cerută fie în primele cinci zile după ce a fost votată în camera decizională, până ajunge la promulgare, fie în perioada următoare. Poate fi trimisă spre analiză şi la Curtea Constituţională”, explică Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH.

Modificările legii avocaţilor au fost adoptate marţi de Camera Deputaţilor. Au mai fost eliminate două prevederi foarte importante, precum cea care interzicea exercitarea profesiei de avocat de către lucrătorii operativi, inclusiv acoperiți, informatorii sau colaboratorii serviciilor de informaţii.

Avocatul nu mai este obligat să depună la barou o declaraţie pe propria răspundere, privind apartenenţa sau neapartenenţa la serviciilor de informaţii şi nici nu i se mai pot ridica documentele, decât în anumite condiţii.

 
Adio stenograme, chiar şi cu mandat

Problema imunităţii avocaţilor, contestată de PNL, de Raluca Prună şi de DNA, s-a rezolvat cu un artificiu de interpretare. Actele aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile, dar percheziţionarea avocatului poate fi făcută, doar de procuror, în baza unui mandat. Cu toate acestea, vor fi exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri şi de la măsura confiscării înscrisurilor care conţin comunicări între client şi avocatul său şi consemnări efectuate între aceştia. Mai mult, modificarea articolului 35 înseamnă că probele care au fost obţinute de la un avocat prin încălcarea legii – înregistrări ale discuţiilor între avocaţi şi clienţi - “vor fi distruse de îndată”, chiar dacă un judecător a dispus începerea interceptărilor, în cazul unui suspect.

 

Tot scandalul modificării Legii avocatului a pornit de la acuzaţiile aduse lui Şova, apoi lui Ponta, care scapă de acuzaţii dacă probele ridicate din cabnetele lor sunt anulate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri