Jurnalul.ro Ştiri Observator Inconștiență la Mitropolie: Aceeași lingură pentru împărtășania credincioșilor!

Inconștiență la Mitropolie: Aceeași lingură pentru împărtășania credincioșilor!

Un preot de la Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca a împărtășit credincioșii, cu aceeași linguriță, la finalul slujbei de Litrurghie oficiată în aer liber. Reprezentanții Mitropoliei spun că nimeni nu și-a adus de acasă lingură și oricum de luni slujbele vor acea loc fără credincioși.

Zeci de credincioși au stat, duminică, la coadă, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca pentru a se împărtăși la finalul slujbei de Liturghie oficiată în aer liber.

Ei au fost împărtășiți de un preot care a folosit pentru toată lumea aceeași linguriță.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preotul a respectat recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

„În ceea ce privește administrarea euharistiei, Sfântul Sinod al BOR a recomandat credincioșilor care doresc să fie împărtășiți separat, la final, cu lingurița lor adusă de acasă, să anunțe acest lucru preotului. La Catedrala Mitropolitană nu s-a primit nicio solicitare în acest sens din partea nimănui, astfel că s-a urmat procedura obițșnuită. Cei care au venit la slujbă sunt credincioși vechi, care așa s-au împărtășit de fiecare dată, și nu au reținerile altora. Oricum, de luni, conform ordonanței militare, slujbele vor acea loc în biserici fără credincioși”, a spus Ivanov.

La rândul său, prefectul Mircea Abrudean a declarat că a discutat această problemă cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, și nu vor mai avea loc astfel de evenimente.

„Vom face o anchetă și vom lămuri subiectul. Nu există excepții de la reguli, indiferent de cine e vorba”, a spus Abrudean.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: coronavirus mitropolie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri