Jurnalul.ro Ştiri Externe India trimite două nave militare şi un avion de recunoaştere în zona Golfului Oman

India trimite două nave militare şi un avion de recunoaştere în zona Golfului Oman

Armata indiană a anunţat joi desfăşurarea a două nave militare şi lansarea unei operaţiuni de supraveghere aeriană în Golful Oman pentru garantarea securităţii în această zonă cheie pentru comerţul Indiei, după ultimele atacuri asupra unor nave petroliere şi escaladarea tensiunilor dintre SUA şi Iran, informează agenţia EFE.

''Armata indiană execută ''Operaţiunea Sankalp'', desfăşoară (navele) INS Chennai şi INS Snayna în Golful Oman pentru a linişti navele sub pavilion indian care operează sau tranzitează prin Golful Persic şi Golful Oman după incidentele de securitate maritimă în regiune'', a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al armatei indiene. În plus faţă de cele două nave, un avion indian de recunoaştere va desfăşura misiuni de supraveghere aeriană.

Într-un comunicat, Ministerul indian al Apărării a amintit că a transmis în ultimele zile mai multe notificări navelor comerciale sub pavilion indian, pentru ca acestea să-şi ia măsuri de precauţie suplimentare în timp ce navighează prin strâmtoarea Ormuz, Golful Persic şi Golful Oman.

Două nave petroliere, una aparţinând unui armator norvegian şi cealaltă unui armator japonez, au fost lovite recent de dispozitive explozive la ieşirea din strâmtoarea Ormuz, la circa 30 de mile de coasta Iranului. Washingtonul susţine că cele două nave au fost atacate de Iran, afirmând că a recuperat fragmente de mine magnetice ale armatei iraniene, în timp ce Iranul respinge orice implicare în acest atac, iar preşedintele iranian Hassan Rouhani a calificat acuzaţiile americane drept ''propagandă''.

AGERPRES

Subiecte în articol: india golful oman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri