Jurnalul.ro Auto Industria auto, pusă sub presiune: din 2035, doar mașini electrice

Industria auto, pusă sub presiune: din 2035, doar mașini electrice

de Adrian Stoica    |   

Eurodeputații au adoptat standarde mai ambițioase pentru emisiile de CO2 de la mașini și vehicule utilitare ușoare noi. 

Noul regulament adoptat stabilește ca până în 2035 emisiile provenite de la aceste tipuri de mașini să se reducă cu 100% comparativ cu anul 2021. Țintele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 sunt stabilite la 55% pentru mașini și 50% pentru camionete. În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial și de Consiliul Europei, înainte de a fi publicat în Jurnalul Oficial al UE. Dezbaterile au fost foarte aprinse, fiind lansată chiar acuzația că prin interzicerea motoarelor termice Comisia Europeană distruge economia europeană și că de producerea mașinilor electrice va profita în primul rând China, care deține majoritate rezervelor de metale rare.

Comisia Europeană va prezenta până în 2025 o metodologie de evaluare și raportare a datelor privind emisiile de CO2 pe parcursul întregului ciclu de viață al mașinilor și furgonetelor vândute pe piața UE, însoțită de propuneri legislative, dacă este cazul. De asemenea, până în decembrie 2026, Comisia va monitoriza decalajul dintre valorile limită de emisie și datele reale privind consumul de combustibil și energie. Ea va stabili o metodologie de ajustare a emisiilor specifice de CO2 ale producătorilor și va propune măsuri de urmărire adecvate.

 

Derogări și stimulente

 

Producătorii responsabili pentru volume mici fabricate într-un an calendaristic (1.000 până la 10.000 de mașini noi sau 1.000 până la 22.000 de autoutilitare noi) pot primi o derogare până la sfârșitul anului 2035 (cei care înmatriculează mai puțin de 1.000 de vehicule noi pe an continuă să fi scutiți).

Mecanismul actual de stimulare a vehiculelor cu emisii zero și scăzute (ZLEV), care recompensează producătorii care vând mai multe astfel de vehicule (cu emisii de la zero la 50 g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice și hibridele plug-in performante) va fi adaptat pentru a atinge vânzările așteptate. Din 2025 până în 2029, valoarea de referință ZLEV este stabilită la 25% pentru vânzările de mașini noi și la 17% pentru autoutilitare noi, iar din 2030 stimulentul va fi eliminat. La fiecare doi ani, începând de la sfârșitul anului 2025, Comisia Europeană va publica un raport pentru a evalua progresul către mobilitatea rutieră cu emisii zero

 

„Acest regulament încurajează producția de vehicule cu emisii zero și scăzute. Conține o revizuire ambițioasă a obiectivelor pentru 2030 și un obiectiv de zero emisii pentru 2035, care este esențial pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Aceste obiective creează claritate pentru industria auto și stimulează inovația și investițiile pentru producătorii de automobile. Achiziționarea și conducerea mașinilor cu emisii zero vor deveni mai ieftine pentru consumatori și va apărea mai rapid o piață la mâna a doua”.

 

Europarlamentarul Jan Huitema

 

România s-a opus

 

Planul Comisiei Europene de a se trece la comercializarea doar a mașinilor electrice a fost prezentat în iulie 2022. La vremea respectivă au fost mai multe țări care s-au opus, printre care și România, acestea cerând amânarea planului cu cinci ani. Bulgaria, o altă țară care s-a opus, a susținut că interzicerea completă a mașinilor cu motoare termice ar trebui făcută luând în calcul și puterea de cumpărare, care este diferită de la țară la țară. Pe de altă parte, au fost factori din sectorul auto care au atras atenția asupra creșterii costurilor de producție din cauza noilor soluții tehnice care trebuie implementate. Toate aceste costuri suplimentare se vor vedea în prețul final, fapt ce va determina o scăderea a numărului de mașini cumpărate, au susținut aceștia. Nu în ultimul rând, a fost invocată necesitatea acordării unui timp mai lung pentru extinderea infrastructurii pentru încărcare.

 

Anul trecut s-au vândut în România peste 10.000 de mașini electrice, iar comparativ cu 2021, vânzările au fost de trei ori mai mari. 

 

7,8 milioane de mașini, înmatriculate

 

La sfârșitul anului trecut, erau înmatriculate în țara noastră 7.865.183 de automobile, ceea ce a însemnat o creștere anuală de aproape 3% a parcului auto. Vârsta medie rămâne însă una mare, 5.888.056 de mașini fiind mai vechi de 12 ani, 1.283.166 având între 5 și 12 ani, în timp ce doar 535.924 aveau o vechime mai mică de patru ani. Proporția dintre mașinile echipate cu propulsoare diesel și benzină rămâne constantă. Conform datelor Direcției Generale de Permise de Conducere și Înmatriculări, aproape 50% din automobilele aflate pe piață consumă motorină, 48% - benzină, în timp ce aproximativ 2% sunt dotate cu propulsoare hibrid sau complet electrice (152.022 de unități).

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri