Da, inflația e un fenomen monetar, dar numai ca efect și mod de calcul, în măsura în care banii reprezintă o formă standardizată de exprimare. Cauza e deficitul de productivitate legat de lipsa capacității manageriale a antreprenorilor, dar mai ales a guvernanților, ce le dau managerilor direcția. Inflația poate fi combătută cu sporuri de productivitate, dar pentru asta e nevoie să existe o strategie guvernamentală multianuală pe partea ofertei, nu să arăți spre cerere, fiindcă nu pe acea „linie” vine inflația.
Inflație se produce când cantitatea de bani e disproporționată în raport cu sporurile de productivitate, dar, în loc să acționeze asupra ofertei, politicienii intervin pe partea cererii, prin creșterea unor impozite. Unele din aceste taxe sunt neasumate, se manifestă inflaționist prin intermediul energiei, produsă în proporție de peste 90% de stat.
Așadar - pentru a discuta de efectele actuale - instituțiile guvernamentale n-au majorat explicit taxele, dar, în schimb, au crescut prețul energiei ca să încaseze mai mult bugetul din prețul final încărcat cu taxe. În locul aprinderii inflației ar fi trebuit să aibă loc o ajustarea a deficitului structural, care să se vadă în sporuri de productivitate, competitivitate și adâncirea diviziunii muncii.
Gazele și curentul sunt produse de stat și încărcate apoi cu impuneri, costuri ce se revarsă asupra pieței interne. Dacă mărfurile realizate cu respectivele costuri s-ar exporta, s-ar vedea că există o problemă de competitivitate. Dar acest lucru nu se întâmplă, iar din taxare și dinamica prețului utilităților rezultă inflație, folosită pentru a asigura venituri bugetului. Însă, chipurile, nu statul ar face inflația, ci comercianții! Și apropo, dacă PIB-ul nominal e mai mare ca urmare a majorării prețurilor, oare cum pare că ar fi deficitul bugetar?