Da, numai că înlocuirea șomajului cu formele de taxare implicită sau explicită, ce afectează mai mult diviziunea muncii, se observă în mai puţine secvenţe de business şi, implicit, episoade de piaţă, blazarea pune mai mult stăpânire pe economie, se încearcă obținerea de credite pentru a substitui puterea de cumpărare lipsă cu cea de cheltuire cu riscul amplificării neperformanței, efervescenţa culturală se apropie de limita de jos, ceea ce convine guvernanţilor, căci va interveni prea mult plictis ca să mai fie ridiculizaţi.
Lehamitea culturală în corelație cu sărăcia? Acest lucru se vede în faptul că trupa Taxi nu prea mai strânge personalități culturale în clipurile sale ca să bată obrazul? Și nici Andrieș sau Ada Milea nu prea o mai fac? Că se produce mai puțină cultură în general? Aceea de care când aud conducătorii le vine să pună mâna pe pistol?
Acesta este totuși un articol economic, nu unul cultural și pentru a putea fi preluat ca atare trebuie să adaug că în absența reformelor structurale, formele de taxare, printre care inflația, pe termen lung tot la șomaj duc. Cum îl vom combate? La fel ca până acum? Migraţia în străinătate va continua până când nu va mai exista picior de meşter şi de tânăr în România? Adică, până când vom rămâne și fără meseriași și fără factori de cultură, ce se opun manipulării și înregimentării?
Ca să conchid, știți ce arată contextul actual:
1. Lipsa planurilor de dezvoltare multianuale
2. Lipsa politicilor structurale care să identifice direcții prioritare de dezvoltare
3. Un cadru fiscal volatil, care explică amplul deficit investițional
4. Nivelul slab al infrastructurii, văzut nu doar în zona transporturilor, ci și la nivelul învățământului și asistenței medicale, care creează inflexibilitate la nivelul forței de muncă
5. Lipsa de strategie în domeniul educației, ce are ca rezultat pregătirea unor indivizi de care societatea nu are nevoie, cu precizarea că și cei cu pregătire bună își găsesc cu greu locul în structura economică, elemente ce pot fi asociate cu irosirea de resurse.
La acestea se adaugă eterna și fascinanta întrebare: De ce ai vrea să faci creștere economică, atât timp cât nu te reechilibrezi la nivel micro, cât nu redistribui valoarea adăugată? Cu mențiunea, bineînțeles, că nu creşterea economică, a PIB-ului, ar trebui să o urmărim, ci redistribuirea veniturilor pe criterii de productivitate!