Un nou strat de zăpadă (în unele locuri de 20 de centimetri) s-a depus, de azi-noapte, pe pârtiile din Poiana Braşov şi în masivul Postăvarul, fiind funcţionale şi instalaţiile de producere a zăpezii artificiale. Astfel, azi-dimineaţă, la orele 9.00, în partea superioară, starea pârtiilor Lupului, Sulinar şi Drumul Roşu era foarte bună, iar a pârtiei Kanzel era bună.
În zona inferioară, pârtiile Sulinar, Drumul Roşu, Bradul şi Stadion aveau starea foarte bună, în timp ce Lupului şi Subteleferic sunt în continuare închise.
În Postăvarul, stratul de zăpadă era de 100 cm, pe pârtia Bradul era de 80 cm, iar în Poiana Braşov măsura 25 cm.
Cât priveşte transportul pe cablu, erau funcţionale: telegondola, telescaunul Ruia, teleschiul Bradul şi teleschiul Stadion.
Sursa: mytex.ro