Îndrumătoare ne va fi psihiatra Karen Horney, autoarea studiului științific „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025): „Nu există anxietate conștientă și nu există capacitatea de a depăși inhibiția prin efort conștient. În forma lor cea mai spectaculoasă, inhibițiile sunt prezente în disfuncțiile isterice: orbirea isterică, pierderea vorbirii sau paralizia unui membru. În sfera sexuală, frigiditatea și impotența reprezintă astfel de inhibiții, deși structura acestor inhibiții sexuale poate fi foarte complexă. În sfera mentală, inhibițiile privind concentrarea atenției, formarea sau exprimarea opiniilor, stabilirea de contacte cu oamenii sunt fenomene bine cunoscute. Ar putea fi util să dedicăm câteva pagini numai enumerării inhibițiilor, pentru a oferi o impresie completă a varietății formelor lor și a frecvenței apariției lor. Dar cred că e mai bine să lăsăm fiecăruia sarcina de a-și revizui propriile observații în acest sens, deoarece inhibițiile sunt astăzi un fenomen bine cunoscut și ușor de recunoscut, dacă sunt complet dezvoltate.”
(Ne)conștientizarea inhibițiilor
„Cu toate acestea - atrăgea atenția Karen Horney -, este de dorit să trecem pe scurt în revistă condițiile prealabile necesare pentru a deveni conștienți de existența inhibițiilor. Altfel, am subestima frecvența lor, deoarece de obicei nu suntem conștienți de câte inhibiții avem cu adevărat. În primul rând, trebuie să fim conștienți de dorința de a face ceva pentru a conștientiza incapacitatea de a o face. De exemplu, trebuie să fim conștienți că avem ambiții înainte de a realiza că avem inhibiții în legătură cu același aspect. Se poate pune întrebarea dacă știm întotdeauna cel puțin ce vrem. Cu siguranță nu. Să luăm în considerare, de exemplu, o persoană care ascultă o prezentare și are gânduri critice despre aceasta. O inhibiție minoră ar consta într-o timiditate de a exprima critica; o inhibiție mai puternică ar împiedica persoana să își organizeze gândurile, cu rezultatul că acestea i-ar veni numai după ce discuția s-a încheiat sau a doua zi dimineața. Dar inhibiția poate merge atât de departe încât să nu permită deloc gândurilor critice să apară, iar în acest caz, presupunând că persoana se simte cu adevărat critică, va fi înclinată să accepte orbește ce s-a spus sau chiar să admire și nu va fi deloc conștientă de faptul că are inhibiții.”
Mecanism de (auto)protecție
Limpede: „Cu alte cuvinte, dacă o inhibiție merge atât de departe încât să oprească dorințele sau impulsurile, nu poate apărea vreo conștientizare a existenței inhibiției. Un al doilea factor care poate împiedica conștientizarea apare când o inhibiție are o funcție atât de importantă în viața unei persoane, încât aceasta preferă să insiste că este un fapt imuabil. De exemplu, dacă există o anxietate covârșitoare legată în vreun fel de munca competițională de orice fel, care duce la oboseală intensă după fiecare încercare de a depune un efort, persoana poate insista că nu este destul de puternică pentru a realiza niciun fel de activitate; această credință o protejează, dar dacă ar admite o inhibiție ar putea fi nevoită să se întoarcă la muncă și astfel să se expună anxietății de care se teme.”
„În forma lor cea mai spectaculoasă, inhibițiile sunt prezente în disfuncțiile isterice: orbirea isterică, pierderea vorbirii sau paralizia unui membru.”, Karen Horney, psihiatră
„În sfera mentală, inhibițiile privind concentrarea atenției, formarea sau exprimarea opiniilor, stabilirea de contacte cu oamenii sunt fenomene bine cunoscute.”, Karen Horney, psihiatră