Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale  INK, expoziție personală Dan Basu la Scemtovici & Benowitz Gallery

 INK, expoziție personală Dan Basu la Scemtovici & Benowitz Gallery

de Magdalena Popa Buluc    |   

Galeria de arta contemporana Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul  la expoziția INK, prima personală a artistului vizual Dan Basu, care mai poate vizitată până pe data de 8 mai a.c. in spațiul din Jean Louis Calderon 34.

Curatoriată de Ioana Marinescu, INK prezintă lucrări de grafică realizate în perioada 2018 - 2024. „Titlul minimal face referire la cerneală, substanța prin care imaginile mentale sunt fixate pe hârtie. Expoziția vorbește despre serialitate și secvențialitate. Fiecare lucrare este o celulă dintr-un organism, strâns legată de celelalte, formând un întreg coerent și dinamic. Importanța nu este acordată doar lucrării individuale, ci și poziției sale din șir, în funcție de celelalte lucrări din serie. (...) Dan Basu ne îndeamnă să explorăm conexiunea dintre artă și procesul creativ, să reflectăm la importanța dorinței de a crea și la impactul pe care arta îl are asupra noastră ca spectatori." - fragment din textul curatorial.

Dan Basu (n. 1983) trăiește și activează în București. Artistul acoperă o varietate de suprafețe cu texturi care par să curgă, fără sudură, între simboluri, scriere asemică și forme goale. Prin structurile lor și imagistica abstractă, exprimă gânduri și idei inefabile, creând ordine și contraste cromatice armonioase.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri