Jurnalul.ro Auto Înmatriculările de mașini noi în România, în creștere cu 25,4% în primele 6 luni din an

Înmatriculările de mașini noi în România, în creștere cu 25,4% în primele 6 luni din an

de Redacția Jurnalul    |   

Înmatriculările de mașini noi în România înregistrează o creștere cu 25,4% în primele 6 luni din an. Autoturismele “electrificate” au o creștere de aproape 35% și o cotă de piață de aproape 22%.

Potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile – APIA, înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere la șase luni 2023 (+25,4%) faţă de 2022. Autoturismele “electrificate” au o creștere de 34,5%, realizând o cotă de piață de 21,9%. Vehiculele comerciale ușoare + minibuse, în creștere cu 15,6%, iar cele grele + bus cu 29,3%.

După evoluția importantă a lunilor anterioare, iunie 2023 vine cu o creștere de 17,6% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similară a anului precedent.

Luna iunie 2023 este în creștere cu 8,4% față de perioada similară din anul 2021, cu 28,0% faţă de iunie 2020 şi cu -6,0% faţă de iunie 2019.

În piața națională, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele șase luni din anul 2023, este condus de către Dacia (2 4.734 unități), urmată de Renault (7.773 unități), Toyota (5.469 unități), Ford (5.319 unități), Volkswagen (5.201 unități), Skoda (4.9 90 unități), Hyundai (4.785 unități), Mercedes Benz (4.503 unități), BMW (2.328 unități) și Suzuki (2.327 unități).

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna iunie 2023, un volum de 12.993 unități, cu 18,9% mai mult decât în luna similară din 2022.

După primele șase luni ale anului 2023, se observă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+35,9 %), Clasa B (+35,8%), Clasa C (+4 4,9%), Clasa D (-7,8%), Clasa E (+54,6%), Clasa F (+41,8%), SUV (+16,2%), M PV (-91,7%) și Clasa Sport (+13,1%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 42,3%, în scădere cu 3,4% față de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 30,3%, în creştere cu 4,1% și Clasa B cu o cotă de 16,9%, în creştere cu 1,3% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele șase luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 0,2% față de cota deținută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 64,9%.

În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1,3% față de ponderea din anul 2022 și dețin o cotă de 13,2% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după primele șase luni din 2023, o cotă de piață de 21,9% , care depăşeşte cu 8,7% cota deţinută de motoarele diesel.

Autoturismele full electrice dețin o cotă de 9,6% din piață în primele șase luni ale anului 2023 față de anul 2022 când reprezentau 7,7%.

Ca în anul 2022, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în acest an, achizițiile din această categorie au crescut considerabil (+34,5%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. În acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+57,0%) şi a celor plug-in hybrid (+46,9%).

Autoturismele 100% electrice mențin trendul crescător al anului anterior. În luna iunie 2023, ajung la o creștere de 90,2% față de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor şase luni din anul 2023 la o creștere de 57,0% față de anul precedent.

Pentru prima dată într-o raportare lunară, cota de piață a mașinilor electrice a ajuns la 12,1 % din total piață pe luna iunie 2023.

Și cele plug-in urmeaza o curbă crescătoare, cumulând volume semnificative, cu o creștere de 38,2% față de luna similară a anului trecut și una de 46,9% față de primele şase luni din anul 2022.

Autoturismele Full Hybrid prezintă și acestea o creștere de 2,8% față de luna iunie 2022 și o creștere de 12,3% față de primele şase luni ale anului anterior.

Cu atât mai mult, în primele şase luni din acest an, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 3.266 unități și o creștere de 36,9% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model Y cu 637 unități și o creștere de 11x, Renault Megane cu 483 unități, cu o creștere de 120x, Tesla Model 3 cu 406 unități, în creștere cu 45,5% și Volkswagen e-UP! cu 323 unități, în creștere cu 54,5% față de aceeaşi perioadă a anului 2022.

În ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 409 unități și o creștere de 96,6% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Mercedes Benz GLE cu 171 unități și o creștere de 19,6%, Renault Captur cu 168 unități, +41,2%, Mazda CX-60 cu 161 unități, fără înmatriculări în 2022 și Hyundai Tucson cu 149 unități, în creștere cu 23,1%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 1041 unități, în scădere cu 13,5% față de 2022, urmată de Toyota C-HR cu 865 unități și - 12,4% scădere, apoi Toyota Yaris Cross cu 795 unități, în creștere cu 145,4%.

Analizând evoluția autoturismelor cu tracțiune integrală (4x4), acestea dețin o cotă de piață de 22,9%, corespunzătoare unui volum total de 16.646 unități, în creștere cu 39,3% față de anul 2022, când se înregistrau 11.953 unități.

În ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în luna iunie 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 56,0% din totalul achizițiilor de autoturisme.

Autovehicule comerciale ușoare înregistrează, în iunie 2023, o scădere de 9,6% față de luna iunie 2022. Pe ansamblul celor șase luni din acest an, se remarcă o creștere de 15,6%, care consemnează o evoluție similară cu cea a autoturismelor (+25,4% ).

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: inmatriculari auto
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri