Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii INS: Numărul salariaţilor a rămas relativ stabil în Capitală, în aprilie

INS: Numărul salariaţilor a rămas relativ stabil în Capitală, în aprilie

Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii aprilie 2019, la 1.030.688 persoane, în creştere cu 14 persoane faţă de luna precedentă şi cu 17.926 persoane (+1,77%) faţă de aceeaşi lună din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Câştigul salarial mediu brut era, la finele lunii aprilie 2019, de 6.686 lei (6.633 lei în martie 2019 şi 5.889 în aprilie 2018), iar cel net de 4.063 lei (4.024 în martie 2019 şi 3.531 în aprilie 2018). 

Pe de altă parte, la finele lunii aprilie erau înregistraţi 15.575 şomeri, faţă de 15.650 în luna precedentă, iar rata şomajului se situa la 1,3%, în cazul femeilor aceasta fiind de 1,4%.

În ceea ce priveşte pensionarii, numărul acestora era de 483.939 persoane la finele primului trimestru din acest an (485.013 în martie 2018), iar pensia medie se cifra la 1.504 lei (1.363 lei sfârşitul trimestrului I 2018).

AGERPRES

Subiecte în articol: salariaţi bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri