Jurnalul.ro Ştiri Observator Salariul mediu net a fost în luna noiembrie 2023 de 4.765 lei, în creştere cu 15% fată de noiembrie

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie 2023 de 4.765 lei, în creştere cu 15% fată de noiembrie

de Redacția Jurnalul    |   

Salariul mediu net a fost în luna noiembrie de 4.765 lei, în creştere 1,6% faţă de luna octombrie 2023 şi cu 15,1% peste nivelul din noiembrie 2022, potrivit datelor INS publicate vineri.

Raportat la inflația anuală, salariul mediu mediu net a crescut cu doar 7,9% fată de noiembrie 2022.

Salariul mediu brut a fost de 7.766 lei, cu 257 lei (+3,4%) mai mare decât în luna octombrie 2023.

În continuare, cele mai mari câştiguri salariale sunt în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu o medie de 10.935 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 2620 lei.

Totuşi, media din zona de servicii informatice s-a redus cu 1,7% fată de nivelul din octombrie 2023.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 238,2%, cu 3,6 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna octombrie 2023.­

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în luna noiembrie în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, cu 15,8%, respectiv cu 15,7% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Creşteri de 7-11,5% au fost în fabricarea echipamentelor electrice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice.

De asemenea, salariile medii nete din fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), colectarea şi epurarea apelor uzate, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, transporturi pe apă, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de poştă şi de curier s-au majorat cu 4- 6,5%.

În acelaşi timp, cele mai mari scăderi ale salariului mediu net au fost în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, cu 5,8%, respectiv cu 5,4% în activităţi de editare.

Scăderi între 1,0% şi 5,0% au fost în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi aeriene, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, industria alimentară, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), alte activităţi extractive.

În sectorul bugetar, în luna noiembrie 2023 s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (1,7%), în învăţământ (0,3%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (0,2%).

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ins salariu mediu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri