Kenyanul Stanley Omondi s-a înregistrat ca Millicent Awour. Dar bărbatul a fost demascat de organizatori, care au devenit suspicioși după ce acesta a câștigat mai multe partide.
Stanley Omondi și-a cerut scuze printr-o scrisoare în care explica faptul că avea nevoie de bani și s-a declarat „gata să accepte toate consecințele”.
Președintele federației de șah din Kenya, Bernard Wanjala, a declarat că, deși este posibil să primească o interdicție pe „câțiva ani”, Stanley Omondi nu va fi exclus din campionatele de șah pentru totdeauna.
„Nu am avut nicio suspiciune la început, pentru că purtarea unui hijab este normală. Dar, pe parcurs, am observat că a câștigat împotriva unor jucătoare foarte puternice, și e puțin probabil ca o persoană nouă, care nu a participat niciodată la un turneu, să fie foarte bună”, a explicat Wanjala.
Încălțămintea sa și faptul că Omondi nu a vorbit au stârnit alte îngrijorări.
„Unul dintre semnalele de alarmă pe care le-am observat, de asemenea, a fost încălțămintea, purta pantofi mai degrabă masculină, decât feminină. Am observat, de asemenea, că nu vorbea, chiar și atunci când a venit să își ridice plăcuța, nu putea vorbi. În mod normal, când joci, vorbești cu adversarul pentru că jocul de șah nu este un război, este o prietenie”, a mai spus Wanjala.
Totuși oficialii din Kenya i-au permis tânărului să continue să joace la turneu, de teamă că ar putea fi acuzați de părtinire din cauză că tânărul purta burka și l-au dat afară abia în runda a 4-a.
„Când l-am chemat, după ce a câștigat o partidă foarte grea, nu a fost surprins. El a recunoscut că este bărbat. Regretă ceea ce s-a întâmplat, și-a cerut scuze și a spus că a făcut asta doar pentru că a avut dificultăți financiare și s-a gândit că poate câștigarea titlului îl va ajuta să-și rezolve problemele”, a povestit Wanjala.
Kenya Open, care a avut loc săptămâna trecută, este o competiție anuală desfășurată în capitala Kenyei, Nairobi. Ediția din acest an a atras peste 400 de jucători din 22 de țări. 99 de participanți s-au înscris la categoria feminină, unde câștigătoarea urma să primească peste 3.000 de dolari.
Deși Omondi este un jucător de șah cunoscut în țara sa, Wanjala crede că tânărul a crezut că șansele sale vor fi mai mari la categoria feminină, având în vedere nivelul mai ridicat de joc la categoria masculină.
În timp ce federația de șah din Kenya s-a mai confruntat cu cazuri de înșelăciune pe criterii de vârstă, acest tip de fraudă este o premieră.
Cazul a fost înaintat comitetului disciplinar, care ar trebui să ia o decizie în următoarele două zile.
„Este un caz extrem, verdictul poate include o interdicție. Exclud o interdicție pe viață, dar ar putea primi o interdicție pe mai mulți ani de a juca șah”, a explicat Wanjala.
Cazul va fi, de asemenea, înaintat federației internaționale.