Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Insolvențele au scăzut semnificativ de la începutul anului

Insolvențele au scăzut semnificativ de la începutul anului

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 24,44% în primele 11 luni din 2019, comparativ cu perioada similară din anul anterior, la 5.830 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.059, în scădere cu 30,05% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor - cu 486 de insolvenţe (-6,72), Timiş - 313 (-24,04%) şi Constanţa - 273 (-28,16%).

Pe domenii de activitate, în perioada ianuarie-noiembrie, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.800 (minus 25,86%), în construcţii - 877 (-25,93%), în industria prelucrătoare - 706 (-23,09%) şi în hoteluri şi restaurante - 440 (-24,79%).

În noiembrie, au fost înregistrate 660 de insolvenţe la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti (144).

AGERPRES

Subiecte în articol: insolventa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri