Jurnalul.ro Ştiri Externe Inspectorii OIAC nu au putut intra în Douma

Inspectorii OIAC nu au putut intra în Douma

Inspectorii de la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice nu au putut intra în zona controlată de Rusia și de regimul sirian, în Douma, pentru a investiga atacul care a avut loc pe data de 7 aprilie, care a omorât zeci de oameni și a dus la atacuri cu rachete din partea SUA, scrie The Guardian.

Directorul general al OIAC a spus în cadrul unei întâlniri a consiliului executiv al Organizației că inspectorilor nu le-a fost permis să viziteze orașul din apropiere de Damasc. „Accesul este esențial. Rusia și Siria trebuie să coopereze”, a scris delegația într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit reprezentantului Suediei la consiliul executiv OIAC, Petter Lycke, Siria și Rusia au spus inspectorilor că siguranța lor nu poate fi garantată.

În remarcile care ar putea indica o încercare de a opri echipa OIAC, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Ryabkov, a declarat că inspectorilor nu li se va permite să acceseze zona până când nu vor obține un permis ONU corespunzător.

Oficialii militari din partea Rusiei au ajuns în Douma cu câteva zile înainte ca inspectorii OIAC să ajungă în Damasc, fapt ce a condus la temeri că zona ar putea fi manipulată.

Fricile au fost ridicate de ambasadorul SUA la OIAC, Kenneth Ward, luni, aducând în atenție o negare a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care a declarat pentru BBC: „Pot garanta că Rusia nu a manipulat zona”. Lavrov a readus în discuție faptul că orice atac care a avut loc în Douma a fost „înscenat”.

În weekend, inspectorii OIAC au fost trimiși să viziteze Douma pentru a căuta dovezi și pentru a discuta cu martorii. Sosirea lor a coincis cu anunțul armatei siriene potrivit căruia Ghouta Occidentală, din care face parte și Douma, a fost „purificată”, după o campanie de două luni care a dus la moartea a aproape 2.000 de civili.

Subiecte în articol: siria oiac inspectori atac chimic sua Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri