Jurnalul.ro Ştiri Externe Instituția Procurorului European își va începe activitatea la 1 iunie

Instituția Procurorului European își va începe activitatea la 1 iunie

Instituția Procurorului European (EPPO) își va începe activitatea la 1 iunie 2021, potrivit scrisorii trimise de Laura Codruța Kovesi comisarilor europeni Didier Reynders - justiţie şi Johannes Hahn- buget şi administraţie, scrie euractiv.com. 

Au fost aprobați 10 procurori europeni adjuncți, din totalul de 40.

Aceasta are drept rol investigarea infracțiunilor săvârșite împotriiva bugetului Uniunii, precum corupţia și frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor se va putea extinde în viitor.

Biroul Procurorului Public European va fi o structură colegială, alcătută din două niveluri. Nivelul central va fi format din procurorul-şef european. Nivelul descentralizat va fi alcătuit din procurori europeni delegaţi ai statelor membre, însărcinaţi cuinvestigaţii şi urmăriri penale, în conformitate cu regulamentul şi cu legislaţia statului din care provin.
Structura centrală va monitoriza, conduce şi supraveghea toate investigaţiile şi urmăririle penale desfăşurate de procurorii europeni delegaţi, asigurând o politică consecventă în materie de investigaţii şi urmărire penală în UE. Deşi competenţa sa este limitată la statele membre participante, EPPO va coopera și cu celelalte state din comunitare neparticipante.

Activitatea EPPO va fi complementară Biroului european de luptă antifraudă (OLAF) şi Eurojust (agenţie UE responsabilă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre, care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Dintre cele 27 de state membre ale UE, 5 nu participă la EPPO: Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Subiecte în articol: eppo kovesi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri