„Este un moment foarte important, în care sărbătorim 25 de ani de la lansarea parteneriatului strategic România – SUA. Mă bucur foarte mult că acum 25 de ani, atunci când a avut loc prima întâlnire cu poporul român a președintelui Clinton, dumneavoastră ați fost aici, la București, în staff-ul președintelui. Sunt foarte bucuros și pot să afirm că parteneriatul nostru strategic a atins cel mai înalt nivel în istoria sa de sfert de secol. 25 de ani reprezintă un jalon foarte important care ne determină să conștientizăm că în 1997 s-a născut o generație care a crescut și s-a maturizat odată cu parteneriatul strategic”, a spus Nicolae Ciucă, citat de Mediafax.
Premierul a mai spus că este convins că această generație va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a apăra libertatea, drepturile câștigate și valorile democratice.
„Sunt convins că această generație, împreună cu poporul român, apreciază adevărata relevanță, adevărata importanță a parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, ca de altfel și apartenența noastră la NATO și la UE. Sunt convins că putem să ne bucurăm împreună și să mulțumim gazdelor pentru această expoziție care a fost deschisă aici, într-o clădire simbolică pentru istoria și cultura României, Ateneul Român. Prezența noastră aici confirmă interesul pe care SUA îl acordă parteneriatului strategic dintre România și SUA. Vă asigur că Guvernul României va face tot ce îi stă în putință pentru consolidarea și extinderea acestui parteneriat strategic”, i-a mai spus Nicolae Ciucă lui Antony Blinken.
De asemenea, Nicilae Ciucă a mulțumit SUA pentru angajamentul și pentru prezența în România și pentru importanța pe care o acordă întăririi, descurajării și apărării pe Flancul Estic al NATO.
„Desigur, dimensiunea economică este una foarte importantă și trebuie să apreciez cooperarea economică și creșterea investițiilor americane în România În acest context, energia a devenit mult mai importantă decât ne-am fi gândit cu ceva timp în urmă. Vreau să subliniez faptul că avem o colaborare în domeniul nuclear – civil, intenția SUA de a finanța construcția reactoarelor 3 și 4 deja s-a materializat prin acea ofertă de 3 miliarde, este de subliniat ca fiind un element important al parteneriatului strategic. De asemenea, dezvoltarea reactoarelor modulare mici reprezintă un domeniu de cooperare foarte important între specialiștii din SUA și din țara noastră. Tehnologia vine din SUA și și a fost ales locul aici, în România, la Doicești, unde urmează să fie amplasat primul reactor. Există și alte linii de cooperare în domeniul energiei, intenția deja anunțată de cooperare și dezvoltare a capabilităților de noi surse de energie în mod special eoliană este de asemenea un domeniu foarte important”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Blinken: Avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune!
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a spus, la București, că între SUA și România este o alianță bazată pe valori comune, „pe care le vom apăra când vom fi atacați”.
„Este minunat să mă întorc la București”, a spus Antony Blinken, care a mai fost în România atunci când președintele american Bil Clinton și președintele român Emil Constantinesc au semnat parteneriatul strategic dintre cele două țări, în urmă cu 25 de ani.
„A fost un moment în care poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea în căutarea libertății. Nu cred că cei doi președinți ar fi putut în acel timp să își închipuie cum va fi situația 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic și în relațiile personale”, a precizat Blinken.
El a spus că România și SUA au „o alianță de neclintit bazată pe valori comune, pe care le vom apăra când vom fi atacați”.
„Într-adevăr am construit și relații puternice în domeniul economic, inclusiv în cel energetic. De asemenea, aș vrea să menționez relațiile interpersonale, schimburile în domeniile academic și cultural care au dus la atâtea schimburi de persoane, de idei între țările noastre”, a mai spus Antony Blinken.
Antony Blinken și Nicolae Ciucă participă la expoziția „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, eseu fotografic care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american, la Ateneul Român.