Jurnalul.ro Ştiri Social Întârzieri de peste o oră la trenurile care ajung în Bucureşti prin Craiova; cabluri de semnalizare tăiate şi furate

Întârzieri de peste o oră la trenurile care ajung în Bucureşti prin Craiova; cabluri de semnalizare tăiate şi furate

Două trenuri de călători înregistrează întârzieri de aproape o oră şi, respectiv, o oră jumătate, la sosirea în Bucureşti deoarece instalaţia de semnalizare şi dirijare a traficului din zona Chiajna-Grădinari este nefuncţională, după ce au fost tăiate şi furate cablurile de semnalizare, a anunţat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan. 

Este vorba despre trenurile care sosesc de la Craiova şi din Timişoara, prin Craiova. 

"Instalaţia de semnalizare şi dirijare a traficului din zona Chiajna-Grădinari este nefuncţională, circulaţia se desfăşoară până la remediere pe un singur fir, prin comandă telefonică. Cauza: persoane încă neidentificate au tăiat şi au furat cablurile de semnalizare. Se înregistrează întârzieri în traficul trenurilor care tranzitează zona Chiajna-Grădinari", a spus aceasta. 

În acest moment două trenuri de călători înregistrează întârzieri în graficul de circulaţie. Este vorba despre trenurile IR 15990 şi IR 1696 care sosesc de la Craiova, respectiv Timişoara, prin Craiova. Potrivit sursei citate, trenul IR 15990 Bucureşti - Craiova are 50 de minute întârziere, iar trenul IR 1696 Timişoara Nord - Bucureşti, 90 de minute. 

Pe relaţia Bucureşti-Constanţa nu sunt întârzieri, a subliniat reprezentantul CFR SA. 

"Celelalte trenuri care ajung sau pornesc din Bucureşti Nord spre alte direcţii nu înregistrează întârzieri", a adăugat Oana Brânzan. 

Ea a mai spus că, pentru înlocuirea cablurilor furate şi remedierea defecţiunii, se va interveni după ce reprezentanţii Poliţiei TF vor termina măsurătorile şi verificarea zonei pentru amprente. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri