Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noua provocare în IT: despre inteligența artificială și viitorul programatorilor. Cine va conduce revoluția digitală?

Noua provocare în IT: despre inteligența artificială și viitorul programatorilor. Cine va conduce revoluția digitală?

de Redacția Jurnalul    |   

“Nu inteligența artificială este cea care va înlocui programatorii. Persoanele capabile să combine programarea cu folosirea AI o vor putea face.” -un adevăr din ce în ce mai evident pentru unii, sau o afirmație care ridică semne de întrebare pentru alții. Pe măsură ce giganții tehnologiei, precum Google, Microsoft sau Meta, continuă să investească în programe de inteligența artificială, o discuție constructivă are loc în comunitatea programatorilor. Tinerii programatori se întreabă: "Merită să mai învăț programare?" Dilema arată nu doar schimbările rapide din domeniu, cât și incertitudinile tinerilor care se confruntă cu decizii legate de viitorul lor, pe care își bazează abilitățile de coding.

Instituții precum Logiscool stau în centrul acestei revoluții și au adus AIul în sălile de clase pentru peste 10.000 de elevi din aproape toată România, mult înainte de popularizarea prin instrumente precum ChatGPT. Pentru ei, AI nu este o noutate, ci o componentă esențială a educației viitoarelor generații: "De la introducerea AI în curriculumul școlilor Logiscool în 2021, am înțeles cu atât mai mult că viitorul aparține celor care pot colabora cu tehnologia," afirmă Dana Bănică, GM Logiscool România.

Deși AI poate genera cod rapid, implicarea umană rămâne, în viziunea lor, esențială. "Până la urmă, cine 'programează' AI-ul, dacă nu oamenii?". Vom explora în continuare de ce inteligența artificială nu reprezintă sfârșitul programării, ci o nouă etapă în inovație.

 

Vom mai avea nevoie să știm programare în epoca AI?

AI-ul a realizat salturi impresionante și va continua să se dezvolte. Cu toate acestea, Dana Bănică susține că abilitatea de  programare și gândirea logică rămân componente cheie în viitorul previzibil, pentru că “instrumentele AI nu pot aduce totul în serviciul programatorilor. Inteligența artificială, în cele din urmă are nevoie de guvernanță mai mult ca oricând, trebuie ghidată, instruită și supervizată. În același timp, există deocamdată o serie de limitări ale AI-ului legate de așa numita halucinare, adică furnizarea de informații ce par credibile dar sunt false precum și  probleme de performanță și securitate.”

 

Un exemplu este ChatGPT, care, deși poate genera cod la o viteză incredibilă, nu poate să înțeleagă sensul sau contextul în care acel cod este folosit. Astfel, rezultatele pot fi imprecise sau eronate sau fără direcție.

“Abilitatea sa de a diagnostica probleme complexe va evolua, dar nevoia de a adapta codul la cerințe în continuă schimbare sau de a înțelege nevoi neconvenționale rămâne, deocamdată, în afara domeniului de aplicare al AI.”

Deci, sunt instrumentele de AI o amenințare sau o oportunitate?

Dana Bănică sugerează că în loc să ne întrebăm dacă AI va înlocui programatorii, ar trebui să ne gândim cum putem folosi aceste unelte pentru a ne extinde abilitățile.

"Chiar dacă în viitor este foarte posibil să nu mai scriem cod, ci să îl generăm prin AI, rămân esențiale dezvoltarea abilităților și competențelor pe care le presupun programarea și  înțelegerea modului în care funcționează tehnologia. Perspectiva noastră asupra inteligenței artificiale nu ar trebui să fie una de temere, ci de exploatare. AI este un instrument care extinde posibilitățile și eficiența programatorilor."

În era AI, programatorii vor colabora sau vor concura?

Dana Bănică vine cu o abordare optimistă privind integrarea AI în programare. Este evident că AI-ul are potențialul de a schimba modul în care programatorii își abordează task-urile.

Un exemplu concret și actual este cel de la Copilot, un asistent de codare bazat pe AI dezvoltat de GitHub. Conform unui sondaj recent realizat de platformă, majoritatea programatorilor au confirmat faptul că folosirea unui astfel de asistent a redus frustrările în timpul codării și a crescut nivelul de satisfacție în muncă.  88% dintre respondenți au menționat că a avut un impact pozitiv major asupra productivității lor.

Una dintre cele mai vizibile schimbări este abilitatea de a automatiza sarcinile repetitive și de rutină, permițând astfel programatorilor să se concentreze pe provocări mai complexe și creativitate, și să se comporte mai mult ca arhitecți și supervizori ai codului și AIului.

“Această schimbare nu doar îmbunătățește cum ne simțim în carierele noastre, ci facilitează inovația.”punctează Bănică.

Tinerii vor putea avansa mai rapid, iar bariera de intrare în IT va fi redusă

Cu ajutorul tehnologiei, bariera de intrare în domeniul programării va fi redusă, oferind oportunități pentru o populație diversă de tineri. “Prezența AI în lumea programării poate schimba complet traiectoria carierei unui tânăr programator. Cu instrumentele potrivite, un începător poate atinge niveluri de expertiză mult mai rapid decât în trecut.”

 

În plus, AI poate accelera procesul de învățare a programării, jucând rolul unui mentor pentru tinerii programatori. Acest lucru încurajează angajarea și atrage noi talente într-un domeniu marcat de ani de deficit de specialiști, cât și de eforturi de a-l face cât mai divers.

 

“O provocare permanentă pentru școli a fost, și este în continuare, să demitizeze programarea pentru studenții care ar putea considera acest domeniu intimidant, deci AI-ul ne poate fi un ajutor în a face codarea mai accesibilă, deși va rămâne esențial ca elevul să poată asambla corect informațiile oferite.” punctează Dana Bănică.

Cum va schimba AI piața muncii?

Este dificil de prezis cu certitudine - orice schimbare care facilitează inovația poate veni și cu riscuri pentru cei care nu țin pasul cu tehnologia. Deși previziunile pesimiste sugerează că automatizarea ar putea înlocui numeroase locuri de muncă,  modul în care AI va influența piața muncii poate fi, de fapt, mai optimist decât se anticipează.

 

Ar putea, contrar așteptărilor, să genereze mai multe oportunități de carieră.

Potrivit unui studiu din 2022, fiecare a treia companie din UE caută programatori, iar un raport Eurostat arată că peste 50% dintre companiile din Uniunea Europeană au dificultăți în recrutarea colegilor IT. Doar în Germania, peste 124.000 de locuri de muncă nu pot fi ocupate în prezent, în timp ce Ungaria se confruntă cu un deficit de aproximativ 30.000 de dezvoltatori. Multe companii colaborează cu resurse internaționale pentru a umple acest gol. Acest deficit ar putea fi abordat eficient prin integrarea AI, care, ajutând la instruirea rapidă a noilor programatori, ar putea rezolva lipsa de profesioniști IT.

 

Tinerii programatori pot vedea în aceste unelte AI niște mentori virtuali, ceea ce îi ajută să avanseze rapid în carieră sau să obțină posturi chiar și în companiile cu resurse financiare limitate, care nu și-ar fi permis pana acum programatori seniori sau întregi echipe de developeri. În plus, mai mulți oameni ar putea avea timp să-și pună în aplicare ideile creative și chiar să lanseze noi afaceri.

 

"Ce este clar este că rolul programatorilor se va schimba în următorii 5-10 ani. Va fi nevoie de profesioniști capabili să supervizeze, să vină cu idei noi, să mențină și să integreze codul în produse funcționale. Competențele de programare vor rămâne la mare cerere, iar înțelegerea funcționării și aplicării AI va deveni esențială pentru joburile viitorului.” explica Dana Bănică. “Este esențial să adoptăm și să ne adaptăm la această tehnologie, profitând de beneficiile sale și pregătindu-ne pentru un viitor în care din ce în ce mai mult omul și mașina lucrează împreună."

Ce fac școlile de programare pentru a răspunde noilor cerințe a erei AI?

În timp ce introducerea AI în școli pare o metodă de învățare inovatoare, există și preocupări valide legate de pierderea anumitor competențe de programare, sau a dependenței de AI.

 

"Școlile au datoria de a asigura că elevii păstrează abilitățile esențiale de gândire critică și rezolvare a problemelor." punctează Dana Bănică. "Scopul nostru la Logiscool este de a-i ajuta pe tineri să își îmbunătățească abilitățile de gândire logică și de creativitate în tech să folosească tehnologia într-un mod conștient și benefic, sa aibă o relație constructivă cu ea, în loc să-i fie doar utilizatori pasivi".

 

Competențele precum gândirea algoritmică, adaptabilitatea, gândirea critică, creativitatea, rezolvarea problemelor complexe și colaborarea om-om și om-mașină cresc în importanță în contextul actual.

 

Chiar dacă aceste competențe sunt vitale pentru succesul viitor al copiilor, sistemul școlar public se confruntă cu dificultăți în a le integra în mod adecvat în curricula tradițională. Această decalare crește cererea de soluții alternative, precum cursurile extrașcolare de IT.

 

Logiscool este un exemplu relevant al modului în care educația poate fi transformată în era AI. Astfel de programe nu se limitează la a învăța tinerii să codeze sau să utilizeze un software, ci oferă o privire în profunzime asupra a ceea ce tehnologia modernă poate realiza. De la generarea de text și combinații multimedia, la înțelegerea mecanismelor din spatele recunoașterii feței și a mișcărilor, sau crearea unui chat bot, cursurile sunt concepute să ofere o imagine completă asupra potențialului AI.

 

"La Logiscool, AI nu este nicio noutate; este in curriculum din 2021, mult înainte de popularizarea prin instrumente precum ChatGPT. Și vom introduce din ce în ce mai mult în lecțiile noastre atât tool-uri de care elevii se pot folosi cât și elemente de machine learning pe care să le integreze în cod încă din modulele de început de programare cu blocuri vizuale." afirmă Dana Bănică. Cu o abordare proactivă, Logiscool a decis să se concentreze pe inteligența artificială în cursurile, atelierele și taberele lor.

 

"Învățăm nu numai cum funcționează AI, ci și cum să-l folosim, toate într-un mod responsabil și etic, adaptat copiilor. Credem că viitorul aparține celor care pot lucra în tandem cu tehnologia. Prin intermediul jocurilor și activităților, tinerii sunt echipați cu abilitățile necesare pentru a înțelege și naviga în lumea AI."

 

Logiscool, în particular, s-a dovedit a fi un pionier în acest domeniu, oferindu-le tinerilor nu doar abilitățile tehnice necesare, dar și conștientizarea responsabilităților etice și sociale. Asemănător cu modul în care suntem învățați să navigăm în siguranță pe internet, Logiscool pune un accent puternic pe instruirea studenților să înțeleagă și să respecte posibilele implicații ale utilizării AI. 

Ce înseamnă sa fii pregătit pentru viitor?

„A fi pregătit pentru viitor nu se rezumă doar la înțelegerea tehnică a tehnologiei. Înseamnă să ai o relație sănătoasă cu tehnologia, să dezvolți o mentalitate adaptabilă, capabilă să utilizeze aceste instrumente în beneficiul propriu, să înțelegi cum funcționează și să navighezi schimbările. Inteligența artificială ar trebui văzută ca o extensie a capacităților umane, nu ca o înlocuire," concluzionează Bănică.

 

 

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri