Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), până la acest moment au fost înregistrate 15 incidente. Este vorba despre opt persoane recuperate de pe traseu; trei recuperate din râpă cu diferite traumatisme. Alte patru persoane au refuzat evaluarea medicală și continuă competiția.
Aproximativ 40 de salvatori montani și voluntari acționează în teren pentru gestionarea intervențiilor aflate în desfășurare, potrivit DSU.
La ora transmiterii știrii, o echipă de prim răspuns se deplasează către Valea Țigănești, unde a fost semnalată o persoană căzută în râpă, iar o a doua echipă intervine în zona Valea Mălăiești, în contextul apariției unui urs pe traseu, pentru asigurarea siguranței persoanelor aflate în zonă.
DSU precizează că intervențiile se desfășoară în condiții dificile, caracterizate de vizibilitate redusă, zăpadă persistentă și teren alunecos.
DSU mai arată că toate resursele operative disponibile din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov sunt implicate în teren. Totodată, au fost prealertate și echipele locale Salvamont din județul Brașov, respectiv Salvamont Zărnești și Salvamont Poiana Brașov, pentru asigurarea unei capacități de răspuns adecvate evoluției situației operative.
De asemenea, salvamontiștii se află în contact cu ISU Brașov și Jandarmeria Montană Brașov, în vederea suplimentării forțelor de intervenție, dacă situația o va impune.
Știre inițială: Echipele de salvatori intervin sâmbătă pentru salvarea unor persoane care au alunecat pe porţiuni acoperite cu gheaţă şi au căzut în zone cu relief accidentat, în Munţii Bucegi, în timp ce participau la competiţia "Transilvania 100".
Conform unui comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cursul zilei de sâmbătă autorităţile au fost alertate cu privire la producerea unui incident în zona Cabanei Mălăieşti - refugiul Ţigăneşti, din Munţii Bucegi, unde mai mulţi participanţi la competiţia "Transilvania 100" au alunecat pe porţiuni acoperite cu gheaţă şi au căzut în zone cu relief accidentat.
Potrivit primelor informaţii, echipele de intervenţie au reuşit recuperarea de pe traseu a cinci persoane, toate conştiente şi cooperante, prezentând simptome uşoare de hipotermie.
Acestea au fost transportate la Cabana Mălăieşti pentru evaluare şi monitorizare.
De asemenea, în apropierea refugiului Ţigăneşti, într-o râpă, salvatorii au identificat alte trei persoane:
* o persoană conştientă, cu multiple traumatisme, pentru care se desfăşoară operaţiunea de recuperare;
* o persoană aflată în hipotermie;
* o persoană conştientă, cu fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral şi fractură la membrul superior drept.
Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a vizibilităţii reduse în zonă, de aproximativ 100 -150 de metri, elicopterul SMURD solicitat nu poate interveni aerian în acest moment.
Cu toate acestea, aeronava este pregătită să efectueze misiunea, la momentul la care condiţiile meteo vor permite intervenţia acesteia.
Misiunea de salvare este în dinamică, la faţa locului fiind prezente echipe Salvamont Braşov şi Jandarmeria Braşov. AGERPRES