Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Întreruperile de electricitate din România, duble față de statele vest-europene

Întreruperile de electricitate din România, duble față de statele vest-europene

Durata întreruperilor de electricitate din România a fost de două ori mai mare decât în statele UE, arată Raportul privind realizarea indicatorilor de performanţă a operatorilor de distribuţie a energiei pentru 2019, al Autoritatății Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Fiecare consumator de energie a stat în beznă, în medie, 350 de minute în 2019. Timpul întreruperilor de curent planificat a fost de 171 de minute/consumator, iar cele neplanificate s-au ridicat la 179 de minute/utilizator.

Indicatorul SAIDI (System Average Interruption Duration Index) măsoară durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator şi se calculează împărţind durata cumulată a întreruperilor mai mari de trei minute, la numărul total de utilizatori.

Întreruperile planificate variază de la un operator de distribuție la altul. Valoarea minimă a fost de 55,34 minute/an pentru E-Distribuţie Muntenia. Valoarea maximă a fost de 287,86 minute/an pentru Delgaz Grid, cu o valoare medie pe ţară de 171,09 minute/an.

Acestea s-au situat peste intervalul de valori de 40 - 150 minute/an, înregistrate în statele europene avansate.

Înreruperile neplanificate au avut valori cuprinse între 142,8 min/an pentru E-Distribuţie Muntenia şi 227,4 min/an pentru E-Distributie Banat, cu o valoare medie pe ţară de 178,91 min/an.

Acestea au fost mai mari decât intervalul de valori de 20 - 100 min/an înregistrate în ţările europene avansate.

Dintre cei opt operatori de distribuţie la nivel naţional,

Cele mai lungi pene de curent le-au suferit consumatorii e-Distribuţie Banat, cu o medie de 227 min/utilizator.

Distribuţie Energie Oltenia a avut 204 minute/consumator, Delgaz Grid - 188 minute, SDEE Transilvania Sud - 186 minute, SDEE Muntenia Nord - 179 minute, SDEE Transilvania Nord - 149 minute, e-Distribuţie Dobrogea - 147 minute şi e-Distribuţie Muntenia - 142 minute.

În România sunt 9,5 milioane de consumatori de energie electrică, din care 5,2 milioane în mediul urban şi 4,3 milioane în mediul rural. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri