Fundația Mereu Aproape face o nouă investiție masivă în sănătate și renovează complet Ambulatoriul de Specialitate al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București, unitatea de referință din România în domeniul sănătății mamei și copilului. Valoarea investiției se ridică la 330.000 de euro.
Peste 60.000 de consultații medicale se fac anual în Ambulatoriu pentru zeci de mii de copii veniți din toată țara. Cu o infrastructură învechită, cu spații inadecvate pentru desfășurarea activității medicale la standarde europene și cu deficit de aparatură medicală, Ambulatoriul are nevoie stringentă de modernizare. Întregul spațiu al Ambulatoriului va fi renovat și modernizat printr-un proiect amplu ce cuprinde lucrări de recompartimentare, refacerea infrastructurii electrice, refacerea instalațiilor sanitare, indroducerea sistemului de gaze medicale, înființarea grupului sanitar pentru pacienții cu dizabilități, refacerea circuitelor medicale, zugrăvire și igienizare, dotare cu echipamente și dispozitive medicale, dotare cu mobilier și amenajare.
Cu o suprafață de peste 800 de metri pătrați, spațiul refăcut în cadrul proiectului include:
15 cabinete pentru consultații medicale din sfera pediatrică, o cameră pentru prematuri, un cabinet recoltări analize, un cabinet EEG/EKG, precum și recepția, două săli de așteptare, cinci grupuri sanitare, două holuri, două vestiare și o chicinetă pentru cadrele medicale, o sală pentru depozitarea deșeurilor medicale, o cameră pentru operatori centrală telefonică. De asemenea, va fi renovat exteriorul intrării în Ambulatoriu. Noul spațiu creat și dotările aferente acestuia vor permite un flux de lucru eficient al întregului personal medical, alinierea circuitelor medicale la normele epidemiologice în vigoare și vor asigura copiilor condiții moderne de îngrijire.
„Este al doilea proiect major al Fundației Mereu Aproape din acest an în domeniul sănătății, după Centrul de recuperare post-covid de la Spitalul din Runcu. Dăm o nouă viață Ambulatoriului, acolo unde medicii le dau sănătate copiilor, dar măiestria lor trebuie susținută cu un mediu de lucru adecvat și cu echipamente esențiale pentru tratarea micilor pacienți. Mai mult, noi vrem să le oferim copiilor bucurie și iubire printr-un spațiu de poveste și să asigurăm personalului medical infrastructură de secol XXI.", declară Alessandra Stoicescu, Președinte Fundația Mereu Aproape.
„Ambulatoriul de Specialitate al spitalului de pediatrie din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului «Alessandrescu-Rusescu» este locul unde micii noștri pacienți au parte de examinări medicale, investigații complexe și analize necesare diagnosticării, recomandării tratamentului necesar și evaluării ulterioare a pacienților. Renovarea și utilarea acestui spațiu este o mare nevoie pentru INSMC, realizarea ei fiind un pas important și de mare ajutor spre atingerea unor standarde moderne în ceea ce privește serviciile medicale oferite de echipa medicală multidisciplinară de excepție. Atât spațiul, cât mai ales aparatura medicală contribuie la desfășurarea în condiții optime a actului medical și la bucuria, dar mai ales sănătatea copiilor. Pentru toate aceste beneficii le mulțumim sponsorilor care fac posibil acest proiect”, spune dr. Florin Brezan, medic primar pediatrie, Manager, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu".
Partenerii datorită cărora este posibil acest pas spre viitor al Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului sunt Hidroelectrica, Banca Transilvania, CEC Bank, precum și alte companii preocupate de sănătatea copiilor din România.
„Sprijinirea sistemului medical este o prioritate nu doar a momentului actual, ci una de esență. Noi, la Hidroelectrica, ne luăm foarte în serios rolul social, mai cu seamă când este vorba despre copii și despre sănătate, și ne-am propus să facem bine de fiecare dată când putem. Ne-am alăturat cu bucurie acestui demers generos, în speranța că efortul nostru va aduce alinare copiilor în suferință. Luptăm, împreună cu cadrele medicale și cu inițiatorii acestui proiect, pentru viață și pentru un viitor mai bun al copiilor noștri”, declară Bogdan Badea, Președinte Directorat Hidroelectrica.
„Ne bucurăm să putem susține proiecte relevante pentru comunitate și societate. Iar când vine vorba de copii, fiecare contribuție, oricât de mică, este o contribuție pentru viitor. Sperăm că solidaritatea pentru cauze care contează pentru comunitate să devină un gest de normalitate prin care să construim împreună un viitor mai bun”, spune Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank.
Proiectul este realizat și cu susținerea partenerilor implicați cu soluții și creativitate în modernizarea Ambulatoriului: Art Interiors by Alexandra Nicula cu viziunea unitară pentru design-ul interior al noului Ambulatoriu, CoArtCo cu profilele decorative, VLAdiLA cu modele de tapet special create și realizate pentru micii pacienți.
Fundația Mereu Aproape a luat naștere în 2005. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, contribuie la dezvoltarea sănătății, educației, culturii și ajută în situațiile de dezastre. Până în prezent, prin campaniile de amploare și proiectele sale derulate la nivel național, Fundația Mereu Aproape a susținut dezvoltarea societății cu peste 20 de milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.