Jurnalul.ro Ştiri Locale Investiţii de 274 milioane de lei în judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedin

Investiţii de 274 milioane de lei în judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedin

Judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi vor primi 274 de milioane de lei pentru investiţii în domeniile  transport, sănătate, învăţământ şi social. Finanţarea proiectelor se va face Programul Operaţional Regional 2014-202, iar documentele au fost semnate luni de către viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu. Proiectele vor fi implementate în cele 3 judeţe şi vizează modernizarea unor drumuri naţionale şi judeţene, dotarea Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc Segarcea (Dolj), extinderea şi dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat din Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin (Mehedinţi), modernizarea unor instituţii de învăţământ etc.

„Ceea ce ne-am propus prin Programul de Guvernare 2018-2020 devine realitate în fiecare zi! Românii sunt principala noastră preocupare şi ne ţinem de cuvânt, investind în domeniile care le asigură oamenilor un trai mai bun şi o viaţă sănătoasă, pentru a privi cu încredere în viitor!”, a declarat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu cu ocazia semnării documentelor de finanţare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri