Potrivit proiectului „Va urma“, lansat de organizaţie, PIB-ul României ar putea ajunge la aproape 4.400 mld. lei în 2040, în mai puţin de 18 ani, adică o creştere de circa 3,2 ori faţă de nivelul actual. În 2022, PIB-ul prognozat de guvern este de 1.370 mld. lei.
„Proiectul «Va urma» reprezintă un model de dezvoltare economică. Ediţia de anul acesta are ca fundament tranziţiile verzi şi digitale. Economia poate creşte în următoarele patru decenii de încă 4,5 ori. Împreună putem accelera acest proces. Ce va urma în 2040? Creşterea economică a României şi plasarea acesteia în top 10 economii din Europa, prin investiţii strategice“, a spus, în cadrul unui eveniment organizat de consiliu, Cristian Secoşan, preşedintele FIC.
Economia României, la fel ca economiile din regiune, a crescut după căderea comunismului prin modelul investiţiilor străine, atrase prin forţa de muncă ieftină şi fiscalitatea mai prietenoasă decât în Vest. Chiar dacă a pierdut startul în faţa Ungariei sau Poloniei în anii ‘90, începând cu anii 2000, investiţiile străine au început să intre puternic în România şi acest lucru s-a văzut: economia României a crescut de 7 ori din 2000 şi salariul mediu net a crescut de mai bine de 10 ori.
(sursa: Mediafax)