Jurnalul.ro Cultură Carte Invitație la lectură. Iubește-te ca și cum viața ta ar depinde de asta, de Kamal Ravikant

Invitație la lectură. Iubește-te ca și cum viața ta ar depinde de asta, de Kamal Ravikant

de Magdalena Popa Buluc    |   

Iubește-te ca și cum viața ta depinde de asta este o carte scurtă, puternică, scrisă de Kamal Ravikant pentru a te ajuta, așa cum sugerează titlul, să te iubești pe tine însuți. Cum este acestă carte diferită de alte sute, poate mii de cărți de self-help? Exemplele practice pe care le găsești în acest volum, experiențele de viață ale autorului, pe care le poți urmări pagină cu pagină, sunt mult mai folositoare decât să citești doar sfaturile unui specialist. Kamal Ravikant te ghidează cu înțelepciune în practica iubirii de sine, nu doar te îndeamnă să crezi că aceasta există.

„A fost cât pe ce să nu public această carte. Pentru că îmi era frică. Eram un preşedinte executiv care avusese o cădere nervoasă după ce compania lui dăduse faliment și care scrisese despre cum se salvase cu ajutorul iubirii de sine. Credeam că m-aș fi făcut de râs și cariera mea ar fi luat sfârșit.
Dar mi-am învins frica și am împărtășit celorlalți adevărul descoperit de mine: iubirea de sine. Ceea ce s-a întâmplat apoi mi-a schimbat viața.


Cartea a fost un succes. Oameni minunați din întreaga lume au scris despre ea pe rețelele de socializare. Au cumpărat-o pentru prieteni și pentru familie. Au publicat recenzii minunate despre ea. Unora cartea aceasta chiar le-a salvat viața. Iar pe alţii i-a ajutat să înceapă să se iubească pe sine.  
Scriind această carte, scopul meu a fost ca, după ce o vei fi citit, nu doar să fii hotărât să te iubești pe tine însuți, ci și să știi exact cum anume se face. Și, cel mai important, cum să te asiguri că iubirea de sine te va însoţi toată viaţa”, mărturisește autorul.

Kamal Ravikant a meditat cu călugări din Himalaya, a fost infanterist în armata americană şi a făcut pelerinajul la Santiago de Compostela, mergând pe jos aproape 900 de kilometri, experienţă care a stat la baza romanului său Rebirth, publicat în 2017. Este cofondatorul mai multor companii şi al unei firme de investiţii în Silicon Valley.

 

 

Subiecte în articol: Kamal Ravikant
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri