În ianuarie aniversăm 165 de ani de la Unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești, eveniment care a marcat constituirea României sub sceptrul colonelului Alexandru Ioan Cuza, ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și domn al Țării Românești la 24 ianuarie 1859. Creatori ai statului național românesc, ai casei în care ne adăpostim astăzi și noi, au fost câțiva bărbați și femei ale căror portrete vom încerca să le schițăm pe parcursul acestei luni. Primul crochiu este închinat unei familii românești de legendă - Brătianu -, iar călăuzitor ales, istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.
Cu limbă de moarte
Dar să facem loc învățămintelor: „Dacă s-ar face un dicționar al marilor români și al marilor familii care au făcut unirea românilor, acest dicționar ar putea foarte bine să înceapă chiar cu numele de Brătianu. S-ar potrivi și alfabetic, fiindcă acest nume trebuie pus la început. Înainte de a trece din această viață, Ion C. Brătianu, născut în 1821, onorat cu titlul de membru al Academiei Române, ar fi rostit următoarele cuvinte: «Mă voi răsuci în mormânt dacă voi, fiii mei, nu întregiți țara!». Iar Ionel Brătianu a întregit țara”.
Înrudiți cu domnul unirii
În continuare: „Era vorba despre asumarea conștientă de roluri și de împlinirea idealurilor naționale, nu de mărunte scopuri personale. Temeiul muncii concrete a fiului celui mare, Ionel, ales și el membru al Academiei, a fost dat de construcțiile făcute de el, de pasiunea de colecționar de cărți, de lecturile sale istorice, din care nu înceta să tragă învățăminte. A crezut o vreme că istoria îl va ajuta numai să cunoască viitorul, dar l-a ajutat și să-l construiască. Și dacă nu a putut să știe în detaliu viitorul - fiindcă acest lucru era imposibil - a reușit, prin lecturile istorice, să înțeleagă mai bine prezentul, în vederea construirii viitorului. L-a «răzbunat» însă fiul său, istoricul Gheorghe I. Brătianu (rezultat din căsătoria de-o clipă cu Maria Moruzi, văduva fiului domnului unirii), acela care avea să devină unul dintre cei mai mari medieviști români din toate timpurile. Evident, și în legătură cu acest ilustru fiu, membru titular al Academiei Române (mort ca martir la Sighet!), s-ar putea spune multe și numai de bine”.
12 ani de guvernare (de aur)
„Ion C. Brătianu - a urmat Ioan-Aurel Pop - a construit Țara, mai precis nucleul ei solid, atunci când a făcut Revoluția de la 1848, când s-a dus la Düsseldorf ca să-l aducă pe principele Carol, când a pus bazele Partidului Național Liberal, când a condus timp de 12 ani cel mai solid și longeviv guvern al României moderne, când a militat pentru moneda națională, pentru independență, pentru transformarea României în regat. Fiul, Ionel, a fost învățat că, înainte de conduce țara și de a face politică, are nevoie de educație serioasă, de școală temeinică - de Școala de Poduri și Șosele - că, înainte de a-i îndruma pe români, trebuie să facă pentru țară un pod, un siloz, un drum”.
În lumina idealurilor naționale (nu personale)
Mai mult: „Brătienii, liberalii Brătieni, ne-au dat o lecție desăvârșită de civism: nu există activism politic în limitele idealurilor personale, ci în lumina idealurilor publice, naționale; nu putem conduce țara, dacă nu am sădit un pom sau nu am făcut o casă, fiindcă nu ne crede nimeni. Brătienii, câștigând încrederea celor care le-au delegat puterea, au făcut nu o simplă casă, ci o casă cât o țară pentru noi, românii. Din acest punct de vedere, Brătienii au fost arhitecți și constructori ai României. Evident, am putea deveni și cârtitori, am putea descoperi și fisuri în lunga istorie a familiei, i-am putea chiar huli pe unii dintre Brătieni - la aceasta ne pricepem foarte bine! - dar s-ar cuveni să ne abținem acum, când îi sărbătorim și să ne întrebăm, înainte de a semăna furtună, dacă noi am făcut ceva notabil și durabil pentru țară”.
Rememorați, dar și învățați!
În loc de concluzie: „La mai bine de două secole de la nașterea marelui Ion Brătianu este bine să ne aducem aminte, dar amintirea nu este de ajuns. Este necesar să învățăm din mesajul său. El a făcut România modernă, fiul a făcut România unită (întregită), nepotul a făcut portretul istoric și savant al României, iar alți Brătieni au contribuit la organizarea și funcționarea României. Toți trei au fost membri ai Academiei Române. Nicio familie de români neîncoronați nu a reușit să facă atât de mult pentru țară”.
Omul de stat și omul
Cum era perceput în epocă Ion I.C. Brătianu, păstrat în amintirea românilor și sub numele de Ionel Brătianu? Depune mărturie Petre Ghiaţă, jurist, politician liberal și scriitor, autor al unui volum prețios: „Oameni şi fapte” (Editura Ideia, 1938): „Figură de voievod, aclimatizat atmosferei moderne, sortit să comande şi să domine, fiul cel mai mare al lui Ion C. Brătianu a acoperit, cu personalitatea sa, două decenii în viaţa noastră publică (1907-1927). În această epocă tot ce s-a făurit structural în societatea românească în domeniul politic, economic, social, cultural etc. poartă pecetea personalităţii lui”. Impresionant nu?
Pasionat de istorie…
Să desfacem însă complet buchetul aducerilor aminte: „Molatec în atitudini şi gesturi, aproape dezarticulat în mişcări, ochii mari, blânzi, superbi, crenele în care aveai impresia că se reflectau visuri de adolescent; încruntarea privirii impresiona prin expresia hotărârii. Iubea cadrul şi peisajul rustic, îi plăceau animalele şi îl interesa viața şi obiceiurile lor. Îl pasiona istoria popoarelor şi se adâncea în orele de răgaz de la conacul său Florica în studiul dramei fiecărui popor; descifra controversele, reţinea erorile şi consecinţele lor ca un memento pentru propria lui carieră politică”.
… și de tinerețe
Mai departe: „Anii îndelungaţi de studii îi dăduseră un bagaj de erudiţie excepţională în domeniul istoric; se delecta trecând în revistă fapte, evenimente, în diverse epoci, caracterizând oameni iluştri ai vremii respective, şi conchidea făcând observațiuni de o ascuţime care uimea interlocutorii. Povestea evoluţiei neamului nostru o cunoştea până în cele mai neînsemnate amănunte; oameni şi fapte din trecutul românesc le avea limpezi în permanenţă în pragul conştiinţei, ca material viu pentru formularea judecăţilor sale. Îl pasiona tinereţea, căuta tovărăşia ei; o preţuia însă mai mult estetic, sentimental, ca un reconfortant al anilor ce începuseră să-l copleşească”.
Compromisuri și principii
„A fost - cu toată prestanţa rece, orgolioasă - un incorigibil sentimental. Efuziunea de tinereţe l-a stăpânit toată viaţa. Biograful care s-ar strădui să-i redacteze viaţa romanţată ar avea la îndemână un bogat material - opina Petre Ghiață. Îngăduitor, nu cunoştea simţămintele inferioare ale răzbunării sau pizmei. Hotărât însă şi necruțător, când socotea că aşa cer interesele ţării. Mărturisea el însuşi: «Nu cunosc rigiditate în niciunul din domeniile vieţii, înţeleg şi îmi explic multe din faptele şi slăbiciunile omeneşti şi de aceea le privesc cu îngăduinţă. Nu-mi repugnă unele compromisuri şi tranzacţii şi n-am evitat să le practic, când le-am socotit utile. Dar sunt câteva principii de viaţă ale unui popor asupra căror n-am tranzacţionat şi nu voi admite compromisul niciodată, cu riscul de a merge la zid!»”.
Gânditor, nu orator
În plus: „N-avea înclinaţie pentru viaţa parlamentară, nu-l ispitea mirajul tribunei, deşi, ori de câte ori s-a ridicat să vorbească, a stăpânit auditoriul. N-avea talent oratoric; vorbea totuşi cursiv, iar discursurile sale excelau printr-o cugetare adâncă, expunere sistematică a ideilor, aveau o formă elegantă, literară uneori. Nu i-a plăcut niciodată să vorbească oricum şi oriunde; cuvântările sale, scurte şi formulate geometric, constituiau sau o sinteză asupra unei activităţi încheiate sau anunţau lapidar seria faptelor ce urmau să se împlinească”.
Vizionar
Nu în ultimul rând: „Nu l-a pasionat contactul cu masele populare; democrat prin tradiţie şi concepţie, spiritualmente însă Ionel Brătianu n-a avut chemare pentru politica de agitaţie şi luptă în masele populare. Predilecţia lui organică era pentru politica de manevră, abilitatea savantă de culise, pentru regia de mare anvergură; în acest domeniu atinsese virtuozitatea. Cea mai proeminentă dintre marile lui însuşiri era puterea de a intui desfăşurarea evenimentelor politice şi sensul exact al evoluţiei lor. Când, în 1913, el lansează programul reformelor economico-sociale şi politice - împroprietărirea ţăranilor şi votul obştesc - actul era socotit revoluţionar; în fond constituia o certă anticipaţie a nevoilor reale, care începuseră să clocotească în adâncul societăţii româneşti. El, cel dintâi, sesizase aceste nevoi”.
„Mă voi răsuci în mormânt dacă voi, fiii mei, nu întregiți țara!”, Ion C. Brătianu
„Ion C. Brătianu a făcut România modernă, fiul a făcut România unită (întregită), nepotul a făcut portretul istoric și savant al României, iar alți Brătieni au contribuit la organizarea și funcționarea României”, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
„Nicio familie de români neîncoronați nu a reușit să facă atât de mult pentru țară”, Ioan-Aurel Pop, istoric
„Ion C. Brătianu a construit Țara, mai precis nucleul ei solid, atunci când a făcut Revoluția de la 1848, când s-a dus la Düsseldorf ca să-l aducă pe principele Carol, când a pus bazele Partidului Național Liberal…”, Ioan-Aurel Pop
„Brătienii, liberalii Brătieni, ne-au dat o lecție desăvârșită de civism: nu există activism politic în limitele idealurilor personale, ci în lumina idealurilor publice, naționale”, Ioan-Aurel Pop