Ioan Moraru provenea dintr-o familie cu şapte copii, el fiind al treilea.
A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, mai exact, a urmat doi ani la Târgu Mureş şi patru ani la Cluj-Napoca, ulterior obținând titlurile de doctor în ştiinţe şi doctor docent. A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală şi morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor şef de catedră.
A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie București, șeful Catedrei de Anatomie Patologică și director al Institutului Victor Babeș al Academiei Române, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. A reprezentat ţara noastră la O.M.S. ca membru al Comitetului Executiv şi vicepreşedinte al acestui comitet. Cercetările sale în domeniul geneticii moleculare au fost publicate în revistele din SUA, fiind considerate contribuții relevante pentru domeniul cercetării genetice.
Activitatea sa ştiinţifică s-a materializat în peste 300 de tratate şi monografii, dar și lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate, aducând contribuţii semnificative în domeniul analizei patologice, a medicinei legale, geneticii şi imunologiei. Este autor al mai multor cărți dintre care amintim: „Introduceri în genetica moleculară” (1964), „Medicină legală” (1967), „Anatomia patologică” (1980), „Dicţionar de imunologie” (1981), „Imunopatologie” (1984) şi colaborator la volumul „Methods in Enzymology” (1983). A fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1985) pentru activitatea depusă ca membru al „International Physicians for the prevention of Nuclear War”, secretar general (1964-1966) şi ministru adjunct la Ministerul Sănătăţii (1966-1969).
Consecințele genetice ale unui război nuclear
Între anii 1964 și 1972 a fost vicepreședinte al Comitetului Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), perioadă în care Ioan Moraru locuia la Geneva timp de o lună sau două pe an și unde i-a cunoscut pe cei doi colegi, americanul Bernard Lown și rusul Mihail Kuzin, care, la rândul lor, au făcut parte din Comitetul Executiv ca președinți sau vicepreședinți. Împreună, în 1982, au înființat „Organizația Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”. Urmare a cercetărilor lor, au susținut Conferințe pentru următorul scenariu: ce se întâmplă cu specia umană dacă izbucnește un război pe un continent sau pe două continente. Ioan Moraru a analizat consecințele de ordin genetic, iar cu această ocazie a susținut conferințe în cadrul unor mari universități din SUA și Marea Britanie.
În 1985, cei trei membri ai organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, Ioan Moraru, rusul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown, au primit premiul Nobel pentru Pace, o recunoaștere a cercetărilor științifice desfășurate cu ocazia realizării unui studiu amănunţit cu privire la consecinţele unui război nuclear.
Sprint spre Oslo, din cauza lui Ceaușescu
Pentru a fi prezent la ceremonia de decernare, Ioan Moraru a trebuit să ceară acordul de participare, însă deoarece Nicolae Ceaușescu tocmai lansase în țară mitinguri pentru pace, nu a primit acordul. Totuși, profitând de faptul că avea un contract de cercetare în domeniul geneticii cancerului cu un institut suedez a invocat participarea la acea cercetare din care statul român încasa valută substanțială. Merită a fi amintit ajutorul primit de Ioan Moraru pentru plecarea la Oslo din partea domnului Crăciun de la serviciul pașapoarte din București. Avionul a decolat cu cinci ore întârziere din București, iar Ioan Moraru a ajuns la Oslo cu 25 de minute înaintea începerii decernării premiilor. Nu a avut timp să se schimbe și din acest motiv purta hainele de călătorie în locul ținutei oficiale.
Modestia unui geniu
În onoarea lui Emil Palade, Ioan Moraru și academicianului Nicolae Cajal, seria de studenți de la Medicină care a început facultatea în 2021 se numește „Seria Palade”, cea din 2022, „Seria Ioan Moraru”, iar cea din 2023, „Seria Nicolae Cajal”. Pentru această inițiativă care are rolul de a păstra vie memoria unor mari cercetători români, conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București trebuie felicitată.
Ioan Moraru a plecat spre infinit în dimineața zilei de 19 decembrie 1989, la orele 10. Perfect lucid, a spus: „Voi veți apuca Eliberarea...”. Înmormântarea a avut loc pe 23 decembrie, însă, cum toată lumea urmărea la televizor evenimentele acelui sfârșit de an 1989, la ceremonia funerară au participat doar familia și asistenta sa de la facultate, care a însoțit și mașina mortuară.
De o modestie incredibilă, Ioan Moraru nu a spus niciodată că el a luat Premiul Nobel, ci că ei trei au ridicat premiul în numele Organizației fondate. Spre deosebire de Mihail Kuzin şi Bernard Lown care au fost elogiați în țările lor pentru premiul obținut, despre Ioan Moraru nu s-a vorbit prea mult România.
Ioan Moraru a avut un fiu, Ionuț Moraru, care este profesor universitar în domeniul geneticii moleculare în SUA.
Nepotul lui Ioan Moraru, Vasile Morar este profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București din 1995, conducător de doctorat, specialitatea Etică.
Ioan Moraru rămâne una dintre marile valori ale României, pasionat de domeniul în care s-a specializat, dedicându-și întreaga viață cercetării și binelui comun, un om modest și discret a cărui memorie suntem datori să o păstrăm și să o onorăm, căci „Scara valorilor umane conține: eroul, geniul și omul obișnuit, iar în afara acestora se află infractorul”, spunea Petre Țuțea.
Post-mortem, datorită bunului său prieten, academicianul Nicolae Cajal, a fost primit în Academia Română, iar în semn de respect, școala din comuna natală, Dârloș, îi poartă numele.